Vorbim, de fapt, despre cea de-a treia ediţie a Târgului de Antichităţi Ţărăneşti, organizat de Muzeul Ţăranului Român (şi) la iniţiativa Jurnalului Naţional.
Ţinut de Rusalii, în "ograda" prestigioasei instituţii de cultură dedicată lumii satului, târgul ne-a adus în atenţie instrumentarul casnic tradiţional românesc, de la vătraiul cu care se întorcea jarul în sobă până la covata în care se frământa pâinea ori la oala "îmbrăcată" în ochiul de sârmă, în care se fierbeau, la foc mocnit, sarmalele."Multe dintre obiectele de fier forjat - reminiscenţe ale unui meşteşug vechi - se mai găsesc astăzi foarte greu. Vătraiele, cuierele, ramele împletite, încuietorile uşilor şi ale porţilor, balamalele... aceste obiecte nu erau doar practice, ci şi decorative, ornamentele lor înfrumuseţând casa ţăranului", ne-a declarat Nae Veştea, unul dintre expozanţi. "Astăzi, mulţi oameni cu bani şi cu stare caută astfel de obiecte, dar nu se prea mai găsesc." La capitolul obiecte din metal, ar mai trebui să notăm plitele şi ceaunele din fontă, a căror "simbioză", în preajma focului, era garanţia unor mâncăruri gustoase.
EXPERIENŢE DE COLECŢIONAR
"Ziua căutătorului de antichităţi ţărăneşti este grea", îmi spune dl Nae. "Merg în Dâmboviţa, Vâlcea, Sibiu... unde văd o doamnă mai în vârstă, o întreb de obiectele vechi. Pristolnice, căniţe, oale de sarmale, cofe, linguri de lemn, coveţi şi copăiţe... Mulţi nu ştiu să le preţuiască şi le aruncă. Vin tinerii şi adună de prin beciuri şi poduri şi aruncă tot. Aş vrea să le spun aşa: Nu mai aruncaţi moştenirea de la părinţi! Aduceţi-vă aminte că şi voi aţi mâncat din aceste vase, aţi băut apa din cănile de lut! Păstraţi-le, chiar dacă sunt ciobite! Iar dacă nu le păstraţi, vindeţi-le sau dăruiţi-le celor care le apreciază!"
Obiecte din lemn
Astăzi, obiectele vechi din lemn sunt mai mult decorative, dar unele dintre ele sunt şi funcţionale, precum blidarele, în care se ţin vasele din ceramică sau porţelan. Unele blidare sunt pictate. Dar mai avem castronele de lemn, căni, linguri, copăi. Nae Veştea a mai găsit chiar un cântar de lemn, din cele în care ciobanii cântăreau brânza la stână, o piesă rară... "Obiectele vechi de lemn trebuie ferite de carii. Dacă a intrat cariul în lemn, nu mai pot fi salvate şi-i un mare păcat!"
Citește pe Antena3.ro