Tigrul si clatitele

Sa salvam lumea povestilor. Acesta pare a fi mesajul pe care copiii il transmit celor mici si celor mari prin spectacolul "Tigrisorul caruia ii placeau clatitele", de la Teatrul Ion Creanga din Bucuresti. Cu un scenariu scris de copii la Teatrul Bayler, Waco-Texas, cu multa imaginatie si cu mereu aceeasi vie bucurie a micilor spectatori din sala, montarea de la teatrul din Piata Amzei nu se poate numi decat incantatoare. Regizorul Cornelius Pavaloi speculeaza tocmai acea nevoie de aventura, de poveste si de vraja cu care se naste fiecare. Iar comunicarea permanenta care se stabileste intre personajele de pe scena si picii din sala devine elementul cel mai important al spectacolului.

Si nu e deloc intamplator faptul ca scenariul a fost construit nu de oameni mari, ci de copii. Caci salvatori ai lumii in povestea tigrisorului roz sunt tot copiii. Iar tigrul "cel inspaimantator", creat printr-o vraja esuata de Viperoanta, care vrea sa devina stapana a lumii si a universului, este imblanzit cu... cateva clatite.

JOC. Construita pe tiparul clasic al povestilor, in care personajele bune trebuie sa se lupte cu o vrajitoare rea pentru a salva Pamantul, se observa totusi in montarea de la Teatrul Ion Creanga inocenta copilariei. Nimic nu este cu adevarat inspaimantator. Totul e o joaca, una frumoasa, de-a binele si de-a raul, in care unul dintre cele mai mari delicii ale copilariei, dulciurile, devine arma perfecta in orice tip de lupta. Incepand cu vraja gresita a Viperoantei, careia tigrul cel fioros ii iese roz, fara dungi si mare iubitor de clatite, si sfarsind cu vizita la castel a celor doi copii plecati in cautarea bunicului pierdut, este evident ca lumea raului, pentru copii, este inexistenta. Totul isi afla o rezolvare, iar micile aventuri se sfarsesc intotdeauna cu mari victorii. Pe aceasta idee se bazeaza si regizorul Pavaloi, care, impreuna cu actorii teatrului Creanga, urmareste sa construiasca un spectacol, delicios mai ales pentru copiii primilor ani de scoala, dar nu numai. Costume colorate, multa muzica, dans, amestecul teatrului de papusi, toate fac parte dintr-o lume pe care prea adesea o uitam. Si la care copiii ne invata sa revenim. Un univers in care vrajitorii cei rai isi gresesc vrajile, tigrii fiorosi pot fi imblanziti cu o clatita aromata, iar bunicii cei buni sunt salvati, cu putin curaj si multa iubire, din castelele intunecate.

Si dupa cum le-a fost rolul, bun sau rau, actorii isi primesc la sfarsit rasplata. Aici nu e rasplatita niciodata prestatia actoriceasca, ci bunatatea. Florile si aplauzele de la sfarsitul reprezentatiei sunt intotdeauna rezervate celor care au fost de partea binelui.

INGREDIENT TEMPERA

No comment! In marile magazine occidentale se vand, foarte bine, tuburi cu pasta de ciocolata si un penson, pentru "body painting". In varianta pentru copii, un arhitect, un pictor si un patiser au inventat conceptul "Eat the paint", care e o forma de arta comestibila. El presupune realizarea unei opere artistice din ciocolata. Nu cu orice fel de cacao! Artistii folosesc boabele cu aroma puternica sau, dimpotriva, pe cele usoare si de calitate superioara, carora li se adauga untul de cacao - baza pentru ciocolata alba. Plantele sunt alese cu grija, dupa calitate si origine, suportand o scurta fermentatie si uscarea la soare. Au loc, apoi, mai multe operatii, prin care se reduce gustul amar si sunt intarite aromele, obtinandu-se, in final, o pasta de mare finete. Ciocolata ajunge suport pentru opera de arta: pictorul decoreaza suprafata casetelor si alege ambalajul-unicat. Nu de putine ori ciocolata devine tablou cu rama, expus in galerii de avangarda. De regula insa, produsul si ambalajul fac deliciul parintilor. Pentru ei, copilul murdar de ciocolata e semn ca acesta va ajunge un mare artist! (Tudor Cires)