În Evul Mediu nimeni nu ştia cu siguranţă de unde este adusă scorţişoara. Negustorii olandezi păstrau secretul cu mare stricteţe pentru a se asigura că afacerile vor merge la fel de bine în continuare, iar pântecele corăbiilor să se umple cu preţiosul „lemn dulce”. Însă poveştile care circulau în acea vreme erau savuroase. Unii călători aflau în peregrinările lor că la capătul lumii, în locul de unde Nilul ţâşneşte din străfundurile pământului, poate fi găsită scorţişoara. Era însă foarte periculos să ajungi acolo, şi doar puţini se încumetau să o facă. Alţii erau convinşi că în ţara dunelor de nisip pârjolite de soare trăiesc nişte păsări uriaşe care-şi fac cuiburile din beţişoare aromate de scorţişoară. Era nevoie de vicleşug şi ceva nesăbuinţă pentru a fura câteva dintre beţişoare, un motiv pentru ca scorţişoara să aibă un preţ destul de piperat.
De fapt, plantele de scorţişoară (nu sunt în nici un caz copaci, ci tufişuri cu frunze ce rămân tot timpul verzi) cresc în sudul Asiei, acolo unde ploile abundente şi băile de soare creează un mediu propice. Sri Lanka este renumită pentru scorţişoara ceylon, mult mai aromată decât cassia (numită şi scorţişoara chinezească), cu o culoare maro mai intensă, tare şi cu o aromă puţin pătrunzătoare. În regiunea Negombo, în apropierea plajelor cu nisip argintiu se întind plantaţii de scorţişoară, o tradiţie de secole în această ţară, devenită una dintre cele mai importante exportatoare. Prelucrarea scorţişoarei se face şi astăzi manual, muncitorii lucrând în arşiţa zilei. Mai întâi se taie crengile, iar după ce se îndepărtează coaja, se bate cu un ciocan ca să iasă la iveală cel de-al doilea strat lemnos. Se lasă la uscat, pe grătare din sfoară (orice metal care intră în contact cu lemnul de scorţişoară poate să îl oxideze), cât este încă moale, lemnul curbându-se într-un rulou subţire. Beţişorul de scorţişoară ceylon va fi foarte strâns şi se vor observa în compoziţia lemnului mai multe foiţe, pe când scorţişoara cassia, fiind mai tare, nu reuşeşte să se onduleze la fel de mult, pierzând în plus şi din aromă. Urmează alte câteva zile în soare, pentru ca rulourile, ce pot fi lungi chiar şi de un metru, să fie gata pentru a pleca în călătorie. Crengile cu un diametru mai mare de cinci centimetri sunt folosite pentru extragerea uleiului esenţial. Pentru aceasta se macină lemnul, se lasă la macerat în apă foarte sărată, pentru ca mai apoi să fie urmat procesul de distilare. Se adaugă câteva picături pentru obţinerea parfumurilor, a produselor cosmetice sau în aromoterapie.
Scorţişoara este însă divină atunci când este folosită la deserturi sau băuturi. Având un gust foarte puternic şi o aromă intensă trebuie presărată cu măsură, pentru a nu eclipsa celelalte nuanţe ale preparatului. O ciocolată caldă cu multă scorţişoară va transforma dimineaţa într-o vacanţă exotică. Reţeta este simplă, dar cu un efect surprinzător. Într-un vas cu lapte se pun un beţişor de vanilie şi două de scorţişoară, iar când fierbe se adaugă ciocolată neagră mărunţită şi miere. Când s-a topit ciocolata se scot vanilia şi scorţişoara, adăugându-se puţină pudră de ardei iute. Se serveşte cu frişcă deasupra, migdale sau alune şi pudră de scorţişoară.