Unchiulică, sărbătorit

PRĂJITURĂ  ●  Satisface pretenţiile tuturor
Se spune că, dacă îşi bagă coada, se întîmplă numai necazuri. Da, dar conform excepţiei de la regulă, spre oftica băgăciosului, poate ieşi ceva minunat.

PRĂJITURĂ  ●  Satisface pretenţiile tuturor
Se spune că, dacă îşi bagă coada, se întîmplă numai necazuri. Da, dar conform excepţiei de la regulă, spre oftica băgăciosului, poate ieşi ceva minunat.

Mic de statură, slăbuţ şi piţigăiat, unchiul unei mulţimi de nepoţi, numele lui s-a transformat în Unchiulică. Este posesorul unei neveste, tuşa Gina, o femeie la polul opus, adică mai în vîrstă cu trei ani, mai înaltă şi grasă – cam peste 100 kg. S-au căsătorit de tineri şi au reuşit să-şi încropească o bunăstare care s-a revărsat asupra familiei, dar mai ales a copiilor. Marele necaz al celor doi era că nu aveau copii. Unchiulică împlineşte 60 de ani! Ziua cea mare a sosit şi ne-am adunat, în curtea casei, în jurul mesei uriaşe, amenajate sub bolta viţei-de-vie. Zumzet de roi, pupături, buchete de flori, cadouri, toalete noi, toalete vechi adaptate modei, parfumuri şi muzică bună, în surdină. Tuşa Gina şi-a făcut apariţia teatrală într-o rochie verde-frunză, largă şi amplă cît o cortină de teatru, etalînd un coc mare, purtînd bijuterii din aur cu pietre verzi, bătu cu furculiţa într-un pahar şi făcu linişte. Ne spuse că era ziua lui Unchiulică şi avea să ne facă o mare surpriză. Se întoarse spre Unchiulică, îl pupă zgomotos şi-l lamulţăni. Izbucniră aplauze. Unchiulică era aplaudat şi lamulţănit de toată asistenţa, ca un regizor, pe o scenă. Tuşa Gina, vădit mulţumită, ne-a poftit la masă şi, spre surprinderea noastră, şi-au făcut apariţia patru chelneri care au început a ne servi aperitive. Curînd s-au servit ceva cafele, apoi fripturi, băuturi bune, unii dansau, alţii comentau, toată lumea era mulţumită.

Un mister plutea în aer! La un moment dar, am întîlnit privirea tuşii care-mi spunea ghiduş "stai să vezi!". Şi am stat! După deserturi pentru toate gusturile, exclamaţii de mulţumire şi uimire se auzeau din toate părţile. Tuşa Gina s-a instalat la locul ei şi a tunat: "Dragilor sînt fericită azi că... sînteţi toţi aici! (de parcă ar fi fost ziua ta, gîndii eu) şi... mă scuzaţi!", mai zise ea, înecată de lacrimi, fapt ce intrigă întreaga asistenţă. "Ce mai... vreau să vă spun, că am, adică avem un copil!!!", strigă ea. Toţi au rămas muţi de uimire. Unchiulică, verde la faţă, se îndreptă către ea şi o întrebă bîiguind: "De unde l-ai luat?". Deodată, tuşa se îndreptă din şale devenind mai mare.

Ea zbieră: "Ia, ascultă, mă Unchiulică ce eşti! Tu crezi că ai lîngă tine o proastă? Diana! Ia vino aici!", strigă ea către o fătucă. O luă de mînă şi spuse către asistenţă: "Dragilor, ea e... fata lui! Unchiulică, dragă, credeai că nu ştiu? Credeai că fata creşte şi face facultatea cu pîrlita ta de pensie alimentară? Cînd aveai de gînd să-mi spui? Cum credeai că puteam să stau departe de copilul ăsta al tău ? N-ai priceput de ce nu am vrut să înfiem? Cînd îţi ziceam că mă duc la Florica, la cine credeai că mă duc? Ei, vă place? Să vă arăt şi pe mă-sa! Florico, vino mai aproape!"

Şi, ne-a arătat-o! O copie, palidă, a tuşii Gina! Multe zîmbete şi chiar hohote înăbuşite gîlgîiau în asistenţa încă uluită. Tensiunea a fost destrămată de doi nepoţi care au început să aclame: "Unchiulică, Unchiulică!". Unele dintre rudele din jur au început să pupe: pe tuşa Gina, Diana, Florica, întinzîndu-se pupatul ca scărpinatul la maimuţe.

Unchiulică, uitat de toţi, se refugiase în sufragerie şi se îndopa din desertul care-i plăcea enorm: chec de lămîie, pe dulceaţă de vişine şi bucăţi de pepene rece, bucuros că scăpase ieftin.