x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cum să alegi și să gătești mielul de Paște ca să te bucuri de el și să nu-ți facă rău

Cum să alegi și să gătești mielul de Paște ca să te bucuri de el și să nu-ți facă rău

18 Apr 2020   •   08:44
Cum să alegi și să gătești mielul de Paște ca să te bucuri de el și să nu-ți facă rău
Sursa foto: pixabay,com

Chiar și în aceste condiții dificile, cum sunt anul acesta, izolarea nu ne împiedică să ne bucurăm de lumina din suflete și de tradițiile de Paște. Iar, când vine vorba despre masă, obiceiul include și carnea de miel. Mie îmi place foarte mult și este și foarte sănătoasă. Necesită, însă, câteva condiții de gătire și combinare cu alte alimente pentru a nu fi grea, fiindcă este mai greu digerabilă. Dar să le luăm pe rând:

Beneficii

Carnea de miel de calitate este o sursă bună de acizi grași esențiali Omega 3 și Omega 6, adică grăsimi sănătoase. De asemenea, fiind carne roșie, conține fier, deci e bună în combaterea anemiei. Mai are și aport important de vitamine din complexul B și de potasiu.

Trebuie însă să aveți grijă la modul de preparare, cantități și la combinațiile cu alte alimente fiindcă este o carne destul de greu de digerat, neconținând fibre. Are cam 280-300 de kcal la 100 de grame.

Contraindicații

Nu este indicată persoanelor care au probleme cu ficatul, rinichii sau pancreasul ori cu afecțiuni cardio-vasculare așa că trebuie să o consume cu moderație, la fel și cele care au ținut post.

Cum alegi carnea de miel

Când vine vorba despre mărime, profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune că mielul trebuie să aibă în jur de 14 kg. Dacă este prea mic, are o cantitate prea mare de proteine de tip colagenic, care se digeră mult mai greu. Plus că nici nu este prea spornic.

 

Citește mai mult pe andreeasava.ro

×
Subiecte în articol: miel