x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Vindex - 6 iulie 2004

Vindex - 6 iulie 2004

06 Iul 2004   •   00:00

CATALIN PADURARU - Vinexpert

Aroma - Aroma olfactiva care se degaja dintr-un vin si pe care o putem numi si fruct sau parfum, sau buchet primar, sau buchet de baza. Aroma provine din strugure; fiind specifica fiecarui soi. Exemplul unei arome caracteristic pronuntate ni-l da Muscatul si Traminerul. O mare parte din aroma initiala dispare in timpul fermentarii.

Asti sau Asti Spumant - Vin spumant foarte popular care se obtine la Asti, oras situat la sud de localitatea Turin, in regiunea Piemont. Ca diferenta fata de procedeele folosite in general in Franta pentru obtinerea vinurilor spumante, materia prima in acest caz nu este vinul, ci mustul. Conform procedeului Asti, gazul carbonic care produce bulele se obtine o data cu prima fermentare. Celelalte procedee duc la aparitia bulelor o data cu cea de-a doua fermentare, in sticla (metoda Champagne) sau in cuva inchisa.

Busonat - Termen ce caracterizeaza un vin care a prins "gust de dop". Acest gust este foarte neplacut si foarte usor de identificat pentru a mai fi descris. Nici un vin nu poate fi pus la adapost de acest accident imprevizibil si de cele mai multe ori inexplicabil, chiar daca i s-a acordat cea mai mare atentie in procesul de vinificare. Gustul de dop provine in primul rand de la pluta si se datoreaza parazitilor din coaja. Cea mai buna pluta, care da rareori gustul de dop, provine din Spania si Portugalia. Uneori, mai mult decat gustul de dop, vinul prinde gust de pluta mucegaita, situatie si mai grava. Acest gust provine din mucegaiurile care se dezvolta in alveolele plutei din cauza unor manipulari neadecvate: sticlele trebuie sa stea tot timpul culcate pentru a evita segmentarea dopului. Uneori mirosul de dop se duce rapid; este de ajuns sa aruncam primii centilitri de vin, iar restul sticlei ramane neafectata. Dar un vin care poarta in intregime acest defect nu poate fi din pacate consumat.

×
Subiecte în articol: gastronomie