x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Nistrul, doi vişini şi o ie

Nistrul, doi vişini şi o ie

de Roxana Roseti    |    01 Mar 2009   •   00:00

RĂDĂCINI CREATIVE  •  LA BLOUSE ROUMAINE INVITATĂ LA SOIREE DE LA MODE.
Dacă Henri Matisse este cel care a introdus "termenul" blouse roumaine în vocabularul artistic mondial, Valentina Vidraşcu este cea care îşi doreşte perpetuarea lui continuă, într-o neţărmurită iubire faţă de portul popular românesc.




AUTENTICITATE. O demonstraţie de naţionalism cultural pozitiv, copleşitor. După cum spunea Brâncuşi: "Nu putem ajunge la coroană dacă nu ne cunoaştem rădăcinile"
Credit: Alin Gălăţescu


Soiree de la mode a devenit un eveniment de frumoasă obişnuinţă în peisajul nu chiar aşa de frumos al Capitalei. Periodic, designeri deosebiţi îşi prezintă creaţiile în acelaşi loc – hotel Hilton, "în încercarea de a reînvia farmecul de altădată al Micului Paris", după cum subliniază analistul de modă Alin Gălăţescu. Unii ar putea comenta că e o încercare grea, dar cum speranţa moare ultima, efortul creatorilor este demn de apreciat. La 24 februarie a "venit rândul" designerului român de origine basarabeană Valentina Vidraşcu să îşi prezinte colecţia intitulată "Blouse Roumaine" (adică ia!).

MAMA. Valentina s-a născut în Transnistria. "E o poveste dureroasă, părinţii mei erau din Basarabia, din satul Molovata veche, judeţul Orhei, dar au trebuit să plece în Transnistria. Asfel, am crescut în nostalgia mamei faţă de Basarabia. Mama duminicile pleca la biserică în satul ei natal şi mă lua şi pe mine, mergeam cu vaporul pe malul Nistrului (circula un vapor din Molovata până la Corjova). Am crescut pe malul Nistrului, Nistrul e o poveste. Făceam baie noaptea în Nistru. Sâmbetele şi duminicile dimineaţa eram la Nistru, când nu mergeam la câmp sau nu mergeam la cules de vişine... Aveam patul afară, în grădină, sub doi vişini. Din patul meu vedeam Nistrul şi o fâşie de pădure."

De când era mică îi plăcea moda. "Ţin minte că am desenat eu o rochie – eram cam prin clasa a III-a. Iar croitoreasa mamei a făcut rochia după desenul meu. Mama, Irina, mă îmbrăca atât de frumos... Ţărancă înţeleaptă cu patru clase la români şi avea o voce... Toţi îi spuneau «Basarabeanca»." În România e puţin cunoscută în domeniu. "Prima prezentare la Bucureşti a fost în 2001. Acela a fost testul de foc pentru mine. Am pornit de la bun început pe linia etno românesc şi voi continua la fel. Prima colecţie s-a numit «Deo sole» – aceasta era modalitatea de salut la vechii daci. Dacii aveau haine de iarnă făcute din dimie. Şi eu chiar am făcut haine din dimie!"

VALOARE. A "nimerit" la Soiree de la mode în perioadă de criză: "Asta e!", se amuză Valentina. "Hainele mele sunt unicat, o bluză nu o pot repeta! E foarte complicat să cucereşti piaţa românească. Eu nu vreau să scrie în dreptul meu creatoare de modă." Dar ce? "Nu ştiu, sunt un om simplu căruia îi place foarte mult ceea ce face." De ce colecţia se numeşte "La blouse roumaine"? "Adică ie! Aşa şi-a numit Henri Matisse o schiţă pictată în 1940. În toată Europa se ştie că ia este blouse roumaine! În 1999 Yves Saint Laurent a «copiat» ia. Mie îmi place cel mai mult cum o «interpretează» Gaultier", specifică Valentina. "Tot ceea ce pentru românii de aici nu are prea mare valoare pentru noi cei din Basarabia are mare valoare. Portul popular românesc este cel mai frumos din toată lumea! E foarte important ca românii să-şi dea seama ce tezaur au. Fiecare ar trebui să aibă o ie în garderobă! E o piesă de cult!" Dacă în pictorul Matisse bântuia acea dulce nostalgie a faptului că era fiu al unui negustor de grâne, în Valentina Vidraşcu curge dulcea nostalgie a Nistrului.

"Am asistat la o seară ca o plimbare printr-o seră de românism pur şi de estetism dens, de căutări pline de inspiraţie şi de revelaţii ale luxului lucrului bine făcut, profund autohton, privind însă înainte cu convingere. «La blouse roumaine» e o odă etno-futuristă de lux. A fi român înseamnă totul pentru Valentina, e punctul de lansare şi de final al propriei existenţe artistice şi sociale"

Alin Gălăţescu - nalist de modă

×
Subiecte în articol: high-life