x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Casa Experimentelor, locul unde știința se îmbină cu joaca

Casa Experimentelor, locul unde știința se îmbină cu joaca

de Oana Portase    |    12 Mar 2016   •   11:05
Casa Experimentelor, locul unde știința se îmbină cu joaca

Noul an a adus bucureștenilor și turiștilor un nou centru de atracție: Casa Experimentelor. Este o casă” care poate părea magică pentru cei mici, dar acolo totul se bazează pe știință. Încă din primele clase elevii învață noțiuni ce țin de lumea fascinantă a științei, însă unele materii pot fi greoaie. Într-o lume în care copiii preferă să se joace pe calculator iar școlile sunt lipsite de laboratoare de specialitate, experimentele aproape că au fost date uitării. Tocmai de aceea, Casa Experimentelor are menirea de a retrezi pasiunea pentru știință atât în copii, cât și în cei mari.

„Ideea Casei Experimentelor a pornit acum mai mult de șapte ani când vizitam Palatul Minunilor din Budapesta împreună cu familia, iar fata mea (pe atunci avea 8 ani) m-a întrebat «Mami, tu de ce nu faci așa ceva în România? ». «Chiar, de ce nu? » – mi-am spus, și de atunci am trecut prin mai multe etape de dezvoltare a proiectului, deoarece drumul de la idee la proiect este destul de lung. M-a ajutat experiența în scriera și dezvoltarea de proiecte, acumulată în cei peste 20 de ani de consultant în managementul proiectelor. Au urmat trei depuneri a proiectului pentru finanțare: în 2010, 2012 și 2014, ultima fiind cu succes în cadrul Programului de cooperare Româno – Elvețian”, povestește pentru Jurnalul Național Gabriela Ionescu, directorul proiectului.

Fulgere la ore fixe

În Casa Experimentelor, ți se ridică părul în cap la propriu și vezi fulgere, dar nu de frică. Aici este locul unde experimentele din manuale prind viață și îi lasă cu gura căscată pe vizitatori. “Avem peste 100 de experimente, grupate pe mai multe domenii ale fizicii, din domeniul matematicii și al biologiei. Avem și câteva „vedete” foarte solicitate de publicul vizitator, indiferent de vârstă: Patul Fakirului – patul din care ies 2000 de cuie și nu te înțeapă, Liftul lui Munchaussen – o rachetă în care te ridici singur până la tavan, Banda lui Moebius – Magica bandă cu o singură suprafață, Fanta hiperbolica – unde te întrebi cum de trece o bară dreaptă printr-o fantă curbă sau Teorema lui Pitagora – care i-a uimit până și pe câțiva liceeni care au spus încântați „deci chiar e adevarată!”. Mai avem și exponatele din Camera întunecată, care sunt foarte atractive deoarece produc fulgere. Și aici vorbim despre bobina Tesla și Generatorul Van de Graaff, care funcționează la ore fixe”, explică Gabriela Ionescu. Orele pentru generatorul Van de Graaff sunt afișate pe site-ul instituției,  www.casaexperimentelor.ro.

Intrare gratuită

Casa Experimentelor poate fi vizitată gratuit până pe 30 iunie, anul acesta. Înainte să mergeți, este nevoie să faceți o rezervare pe site-ul instituției. “Intrarea se face fără taxă, însă recomandăm o donație de 20 lei de persoană. Casa Experimentelor funcționează cu sprijinul comunității locale. Este important ca fiecare vizitator sau membru al comunității locale să se implice alături de noi, demonstrând prin donațiile sau sponsorizările oferite că această inițiativă este necesară, utilă și binevenită pentru bucureșteni”, spune directorul proiectului.

Casa Experimentelor vuiește în fiecare zi de copii curioși și dornici să învețe lucruri noi, care descoperă lumea fabuloasă a marilor inovații. Nici adulții care ajung în Casa Experimentelor nu se lasă mai prejos; aceștia pleacă la fel de încântați de acolo. Poate că mulți dintre noi chiar nu am avut ocazia să vedem cum funcționează lumea științei. “Mulți adulți care ne trec pragul au fost la fel de încântați de experimentele noastre, implicându-se alături de copii în descoperirea fenomenelor. Mărturie stau și impresiile scrise lăsate la plecare chiar de către aceștia”, povestește Gabriela Ionescu.

Ateliere de weekend

Pe lângă cele 100 de experimente pe care vizitatorii le pot vedea, la Casa Experimentelor se organizează în fiecare săptămână și workshop-uri speciale pentru doritori. “Până acum avem trei workshop-uri: Unde! Unde?; Ceară-Foc-Fitil și Puterea nimicului. Workshop-urile pe care le oferim până la 30 iunie se derulează cu moderatori voluntari, de aceea acestea se pot derula în principal în weekend. Pentru participarea la un workshop, un grup de 12 persoane (copii sau adulți) rezervă mai întâi pe site intrarea în Casa în zilele în care se derulează workshop-urile, apoi trimit un email cu cererea lor pentru a rezerva participarea la workshop. În urma email-ului se verifică disponibilitatea sălii și a moderatorilor, apoi se trimite prin email confirmarea”, explică Gabriela Ionescu.

 

WORKSHOP-URI

EARĂ – FOC – FITIL

Ce arde într-o lumânare? După ce arde, unde a dispărut? Ce rezultă din ardere?

Domeniu: Fizică

Clase: I – X

Durată: 45 de minute

 

PUTEREA NIMICULUI

Descoperiți cum stă treaba cu atmosfera

Domeniu: Fizică

Clase: VI – VIII și IX – X

Durată: 45 de minute

 

UNDE! UNDE?

Tainele cuptorului cu microunde

Domeniu: Fizică

Clase: a VII-a

Durată: 45 de minute

 

Petreceri cu stil și știință

Casa Experimentelor poate fi locul ideal și pentru o petrecere, iar porțile sunt deschise și pentru astfel de evenimente inedite. “Petrecerile de la noi sunt altfel, deoarece sărbătoriții primesc fulgere de la bobina Tesla în loc de artificii, își aranjeaza coafura la Generatorul Van de Graaff, fac să leviteze globul pământesc, participă la un workshop la alegere și petrec trei ore cu prietenii într-un mod inedit. Mâncarea, sucurile și tortul sunt aduse de acasa. Și-au serbat ziua la noi atât copii și adolescenți, cât și adulti. Au fost încântați în egală măsură de timpul petrecut la noi. Taxa pentru organizarea unei petreceri pentru maximum 24 de persoane este de 240 de lei în timpul săptămânii și 300 de lei în weekend”, spune directoarea proiectului.

Noutăți, de la 1 iulie

Începând cu luna iulie, Casa va fi îmbogățită cu noi experimente pentru curioși. “Lucrăm la experimente noi care vor fi în expoziție începând cu 1 iulie 2016, la workshop-uri noi pe care le vom derula tot de atunci.

La capitolul noutăți, putem spune deja că vom fi parte a evenimentului Noaptea Muzeelor de anul acesta, când intrarea în Casă se va face fără rezervare”, mai spune Gabriela Ionescu.

Profesorii care vor să viziteze Casa Experimentelor cu elevii din clasă au la dispoziție pe site-ul instituției fișe de informații speciale pentru ei.

 

×