x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Arte marțiale în cursa pentru ultima șansă

Arte marțiale în cursa pentru ultima șansă

05 Mar 2019   •   18:20
Arte marțiale în cursa pentru ultima șansă

O ultimă probă dificilă stă între concurenți și imunitatea primei etape din India, iar diseară, de la 20:00, vedetele Asia Express vor lupta din răsputeri pentru a-și asigura locul în cursă. Ana Morodan și Teleșpan sunt prima echipă care a câștigat cea mai importantă miză din joc, iar în seara aceasta, un alt cuplu va deveni imun în nominalizarea cursei pentru ultima șansă. Ca de obicei, ultimele două echipe ajunse la punctul de control se vor califica automat în această misiune-ultimatum, iar o a treia va fi votată de toți concurenții rămași în show. Cu toate acestea, o veste neașteptată din partea Ginei Pistol va da peste cap clasamentul chiar la începutul cursei, iar despre ce este vorba, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară.

Marți seară, cele trei echipe care vor intra într-o cursă imprevizibilă pe teritoriul Indiei vor lupta pentru a rămâne în joc. Chiar dacă elefantul din cutia securizată este cel care dă verdictul la finalul serii, niciun cuplu de vedete nu își dorește să treacă prin emoțiile unei posibile eliminări. Așa se face că toți vor lupta din greu, dar vor avea parte și de probe pe măsură. Una dintre acestea va avea loc la Școala de Arte Marțiale, acolo unde concurenții vor învăța contracronometru câteva mișcări din antrenamentul maeștrilor de Kalaripayattu, cea mai veche artă marțială din lume. Deși discipolii descoperă de la o vârstă fragedă tainele acestei arte și au în spate mulți ani de studiu, vedetele Asia Express vor fi nevoite să stăpânească într-un timp foarte scurt un sistem elaborat de exerciții ce le va testa flexibilitatea, agilitatea și coordonarea: ”După vreo zece încercări am văzut că nu reușim niciunul. Mă dureau degetele de la mâini, deja mă zgâriasem. E foarte complicat!”.

 

 

Cine va obține imunitatea, care vor fi echipele ce intră în cursa pentru ultima șansă și, mai ales, ce verdict va da elefantul la finalul serii, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la 20:00, într-o nouă ediție Asia Express- Drumul Elefantului.

×