x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chef Bontea şi-a adjudecat aseară o nouă amuletă Andrei Păunescu şi Maria Măgirescu, invitaţi speciali diseară la Chefi la cuţite

Chef Bontea şi-a adjudecat aseară o nouă amuletă Andrei Păunescu şi Maria Măgirescu, invitaţi speciali diseară la Chefi la cuţite

12 Apr 2021   •   13:17
Chef Bontea şi-a adjudecat aseară o nouă amuletă  Andrei Păunescu şi Maria Măgirescu, invitaţi speciali diseară la Chefi la cuţite

Cea mai nouă ediţie Chefi la cuţite, difuzată aseară, la Antena 1, a pus în joc o amuletă prețioasă: câștigătorul va putea opri timp timp de zece minute celelalte două echipe, cu excepția unui singur concurent pe echipă, ales de el. Provocarea a fost cu atât mai grea cu cât chefii nu au primit o temă anume pentru gătit, ci au avut de ales 3 ingrediente din 9 cloșuri oferite de către Gina. Juratul invitat, Adrian Mihăilescu, a avut o misiune extrem de dificilă deoarece așa cum le-a calificat el, toate cele trei farfurii au fost savuroase, lucrate bine, „niste preparate perfecte pentru orice restaurant”. Totuși, la final, amuleta a mers la chef Bontea care a ales să facă miel cu morcovi și cartofi mov, având „cel mai bun plating și contrast”, conform juratului.

Norocul a continuat pentru chef Bontea, care a fost extrem de fericit să găsească ducatul de aur ascuns de Toma Popovici în preparatul său deosebit: mâncarea de duminică, un preparat tradiţional sârbesc. Juratul care găsește bănuțul va avea noroc tot anul, potrivit concurentului. Acesta s-a făcut remarcat atât prin preparat, cât și povestea sa de viață ca păstrător de tradiții și obiceiuri ale comunității sârbeşti.

Una dintre cele mai surprinzătoare concurente din această ediție a fost cunoscuta actriță Nuami Dinescu, care i-a cucerit pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu cu o rețetă proprie de tort cu pateu de pui. Florin Dumitrescu a mărturisit că el este un mare fan al pateului: „îmi doresc un astfel de tort de ziua mea!”. Actrița a dezvăluit detalii mai puțin cunoscute din viața ei și a creat un moment savuros atunci când le-a ghicit chefilor în frunze de varză.

            Diseară, de la 20:30, la Antena 1 căutarea celor mai talentaţi concurenţi continuă în cea mai nouă ediţie Chefi la cuţite, Varietatea va fi cuvântul de ordine, iar talentata pastry chef Andreea Moldovan, ale cărei dulciuri sunt cunoscute în toată România va fi juratul invitat al ediţiei. O paletă colorată de concurenţi se vor întrece în preparate care mai de care mai spectaculoase, iar invitaţii speciali ai ediţiei, Andrei Păunescu şi Maria Măgirescu vor aduce, pe lângă preparatul original pe bază de praz şi halva, refrene nostalgice de pe vremea Cenaclului Flacăra. Chefii li se vor alătura imediat la cântat, iar cei doi le vor prezenta şi compoziţia proprie, scrisă chiar în timp ce găteau în platoul Chefi la cuţite. Cum vor aprecia chefii reteţa celor doi, telespectatorii vor afla astăzi, la ora 20.30 la Antena 1.

 

 

 

×