Difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul 20:27 – 23:37, a noua ediție Chefi la cuțite s-a menținut pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor pe segmentele de public comercial și urban. Astfel, emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 8.2 puncte de rating și o cotă de piață de 26%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 6.5 puncte de rating și o cotă de piață de 20.8%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.7 puncte de rating și 19.6% cotă de piață, Pro TV situându-se pe locul secund, cu 7.3 puncte de rating și 18.7% cotă de piață. În minutul de aur 21:41, emisiunea a fost urmărită de peste 1,8 milioane de telespectatori.
Amuleta de ieri seară a venit cu încă o provocare ce le-a cerut celor patru competitori să-și aleagă ingredientul de bază legați la ochi. Fiecare și-a făcut alegerea din 11 feluri de pești, gătind pentru o amuletă cu un avantaj ce poate crea haos la bancurile de lucru ale adversarilor: ”poți opri comunicarea verbală a echipelor adverse”. Este puterea de care se va bucura în etapa battle-urilor Chef Sorin Bontea, câștigătorul amuletei de ieri seară. Tot ieri seară, jurații au avut parte de povești impresionante în arena preselecțiilor, dar și de concurenți puternici. Nu mai puțin de nouă competitori au primit trei cuțite din partea așilor bucătăriei, printre aceștia numărându-se Ciprian Crăciunescu, consultantul gastronomic din Rădăuți cu o poveste demnă de un film, Mălin Vacariu, muzicianul din Cluj pe care pierderea vederii nu l-a oprit să se bucure din plin de viață, dar și patru participanți din Republica Moldova, Veaceslav Mitioglo, Vitalie Iurco, Denis Stepanenco și Giovanni Bellina.
Săptămâna viitoare, luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, cei trei Chefi continuă preselecțiile, căutând cei mai potriviți bucătari pentru echipele lor, dar și luptele intense pentru amulete care pot aduce victoria în battle-uri!
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național
Perioada 12 aprilie 2023