Ioana Șulea, Sorin Brotnei, Mircea Zamfie, Daniel Chiriță și Silviu Geandră sunt ultimii cinci concurenți rămași în Ultimul Trib, după ce Cornelia Condeescu (Nely) a fost eliminată seara trecută.
”Aș fi fost curioasă dacă reușeam să îmi revin psihic și să termin ultima probă, care ar fi fost argumentele celorlalți să mă voteze. Așa... le-am dat ocazia... Acum, ori pierd duelul ori câștig concursul!”, a spus Nely, care a fost nemulțumită de voturile primite.
”Nely mi se pare o persoană foarte puternică, am admirat-o din prima zi pentru liniștea și calmul său”, a spus Ioana, care a mărturisit că i-ar fi fost totuși mult mai teamă dacă ar fi trebuit să se dueleze cu unul dintre băieți.
În timp ce fetele au plecat neînsoțite pe plaja pe care urma să aibă loc duelul, rămași în sat, băieții au început să facă pariuri în ceea ce privește câștigătoarea. Discuția nu a durat însă prea mult, iar aceștia au fost mai degrabă interesați de îndatoririle casnice, de pregătit masa sau de reparat o barcă.
Pe plajă, Ioana a fost cea care a dat dovadă de forță, dar și de mult calm pe timpul probei și a reușit să câștige, însă imediat apoi a început să plângă de emoție. ”Mi-am dorit atât de mult să câștig astăzi! Cea mai mare împlinire este că au fost atât de multe femei puternice aici și totuși eu, cea mai mică, am ajuns până aici”, a spus aceasta copleșită, știind că din cei 21 de concurenți care au intrat în Ultimul Trib, ea face acum parte din ultimii cinci finaliști.
Deși emoționată, Nely a reușit din nou să vadă lucrurile bune și să se bucure pentru Ioana. ”Noi suntem, toți cei 21 care am ajuns în acest concurs, foarte norocoși din simplul motiv că am fost selectați, că am ajuns și am avut această experiență. O felicit pe Ioana, știu câtă putere îți dă câștigarea unui duel! Cea mai frumoasă amintire a mea aici a fost primul duel câștigat, de aceea o înțeleg”, a spus aceasta. ”Ultimii patru ani au fost foarte grei pentru mine, să îți vezi mama că suferă și să nu poți să faci nimic... N-o să pot niciodată să trec peste asta, de câte ori mă gândesc, mă simt ca un copil care și-a pierdut mama”, a mai spus Nely, care în prima sa zi în Madagascar a aflat că mama ei s-a stins.
La întoarcerea în sat, băieții s-au bucurat să o revadă pe Ioana, cu atât mai mult cu cât aceștia au luptat în mai multe jocuri în formula aceasta. ”Dacă Nely își purta mai corect crucea ei și dacă era mai puternică, până la urmă, poate mai avea de dus”, a spus Mircea Zamfir. ”Nu știu dacă pot spune că îmi pare rău, pentru că în acest moment luptăm individual”, a adăugat gimnastul, susținut și de ceilalți băieți.
La scurt timp însă, cei cinci finaliști din Ultimul Trib și-au dat seama cu adevărat că lupta a devenit acerbă, când au aflat că miza în jocul pentru premiu nu va mai fi doar o cină sau un telefon acasă, ci va aduce și un lucru cu adevărat important în cursa pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro: imunitate!
”Toți am început să avem emoții, cred că ne-a crescut pulsul instant!”, a mărturisit Sorin Brotnei, iar tensiunea l-a făcut pe Daniel Chiriță să nu reușească să înscrie niciun punct la un joc care era, culmea, cu mingi! ”M-am simțit penibil, sincer să fiu... ”, a mărturisit acesta. Silviu Geandră însă a reușit să își păstreze calmul și să câștige cel mai important avantaj – imunitatea care îi va permite să nu joace următoarele probe de Nominalizare și Salvare! În plus, acesta a primit și un răsfăț pe măsură – o după-amiază la spa, masaj și cină – la care a ales să meargă alături de Sorin Brotnei, care s-a clasat pe locul al doilea.
”Am un timp de relaxare și acumulat energie pentru ultimele patru, șase jocuri, câte mai sunt”, s-a bucurat Silviu, în timp ce Sorin s-a bucurat de masajul primit, dar și de un pahar de șampanie. La întoarcere în sat însă, cei cinci finaliști au aflat că, aproape de finalul competiței, trebuie să îi răsplătească și ei pe localnicii din satul malgaș care au avut grijă de ei până acum, iar prima sarcină este să construiască un duș tradițional românesc. Cum se vor descurca aceștia, telespectatorii pot afla vinerea viitoare, la Antena 1, într-o nouă ediție Ultimul Trib.