x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Concurenții care se întorc le dau emoții juraților: ”A fost singurul care a revenit cu succes la iUmor”

Concurenții care se întorc le dau emoții juraților: ”A fost singurul care a revenit cu succes la iUmor”

24 Mar 2019   •   18:40
Concurenții care se întorc le dau emoții juraților:  ”A fost singurul care a revenit cu succes la iUmor”

Fosta câștigătoare iUmor, Ana Maria Calița, a fost cea care a deschis cea de-a cincea ediție din acest sezon, seara trecută, la Antena 1. Nu toate revenirile au fost însă la fel de reușite, astfel că, la un moment dat, Mihai Bendeac și-a pierdut cumpătul.

Cu un număr legat de cele sfinte, Loreta și Taisia nu au avut un succes înălțător. ”Din nefericire, momentul vostru a avut monotonie!”, le-a mărturisit Bendeac, acesta încercând apoi să le dea câteva sfaturi. De partea cealaltă, Cheloo a mărturisit că poate aprecia teatrul foarte simplu, fără să aibă noțiuni de specialitate. ”E foarte simplu, îmi place sau nu, iar cele două femei și-au făcut treaba bine”, a spus juratul, iar cele două fete au primit votul Deliei și al lui Cheloo.

O revenire în acest sezon, Petrică Iștoc, nu s-a dovedit a fi foarte inspirată, fapt care a atras nemulțumirea juraților. ”Expunere = sigla iUmor pe afiș, e adevărat? Încep să văd tot mai puțini stand-up-eri care să vină cu ceva creat pentru iUmor unde, de-a lungul timpului, foarte mulți au avut de câștigat! Sunt foarte mulți care au fost aici, au avut vizibilitate și au câștigat niște bani de pe urma acestei chestii! E sezonul 6, am văzut deja aici momente memorabile până acum, nu mai vreau să mai ciupească nimeni niște spectacole și sub această siglă să se ducă să facă niște porcării! Dacă vreți să mai urcați pe această scenă, faceți niște lucruri special pentru această emisiune!”, i-a spus dezamăgit Mihai Bendeac. Delia și Cheloo au fost și ei de aceeași părere, astfel că Petrică a primit trei voturi negative de această dată.  

Ciprian Baciu a venit încrezător cu un roast, însă a picat el în plasa întinsă juraților. ”Ai tot respectul meu, a fost chiar amuzant, foarte puternic, noi nu am mai văzut așa ceva”, i-a spus Cheloo suficient de ironic încât să își inducă în eroare și colegii. ”Adevărul este că toți țipă tare atunci când nu au nimic de spus. Versurile tale sunt submediocre sau, dacă ți-a fost greu să scrii asta, ai o problemă”, a spus juratul. ”E un obicei prost de-al meu, fac complimente concurenților luați de ceafă și aruncați în stradă pentru incompetență!”, a încheiat Cheloo. De la Delia şi Mihai însã Ciprian a avut douã voturi, astfel cã a primit șansa de a intra la votul publicului.  

Horia Boteanu a făcut o primă încercare la iUmor cu stand up, dar s-a ”făcut de râs”, după cum chiar el recunoaște, astfel că pentru cea de-a doua încercare a sa a ales să... se strâmbe! Și nu oricum, ci copiat după un număr celebru pe internet – ”El pollito pio”. ”A făcut parte din categoria de numere care ar trebui să dispară de la iUmor”, a concluzionat rapid Cheloo, pentru ca apoi colegii săi doar să confirme cu trei voturi negative.

Pentru al treilea sezon la iUmor și prezent deja în două finale, Adi Bobo a revenit și în cel de-al șaselea sezon. ”Cred că o să ajung să fiu singur, fără prezentator, fără juriu. Doar eu și o cameră, în sezonul 857”, a râs Adi. Revenirea sa a fost una de succes însă, astfel că Adi are din nou șansa de a ajunge în finală. ”Adi Bobo a fost singurul care a revenit cu succes la iUmor, are talentul de a înveseli publicul, pe noi”, a spus Cheloo. ”Dacă revenirile ar fi așa cum a fost a ta, nu am mai avea o fobie de astfel de concurenți. A fost atât de bine încât nu a contat deloc faptul că ai avut mari emoții, ai fost senzațional!”, a spus și Bendeac, iar Bobo a primit trei de DA.

Pipino de România este concurentul care și-a dorit din toată inima ocazia de a urca din nou pe scena iUmor, chiar dacă în trecut jurații i-au interzis acest lucru. De această dată, chiar și prezentatorii au făcut eforturi de a-l ține departe, temându-se de reacția pe care ar putea-o avea Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. ”Hai să încercăm măcar”, au spus în cele din urmă Șerban și Badea, văzând că Pipino nu renunță. Fără să știe totuși despre cine este vorba, cei trei jurați au acceptat provocarea, însă doar pentru a regreta câteva secunde mai târziu. ”Este acest simbol al artistului care nu se lasă până nu se obține statutul său de vedetă în showbiz și are bucurie în suflet”, a spus Delia amuzată.

Departe de un refuz, Pipino a primit din partea lui Cheloo posibilitatea de a prezenta toate numerele pe care le-a construit, spre disperarea lui Mihai Bendeac. În cele din urmă, acesta a decis să ia o pauză. ”Nu mai pot, mă duc să mănânc, să dorm... Cheloo se răzbună acum pentru toți anii”, a spus acesta exasperat. ”Nu am rezonat cu aerul din sală și am decis să iau o pauză!”, a spus și Delia după ce a aflat că Pipino ar avea material pentru un show de aproape două ore. Efortul său nu a primit nici un Like, însă acesta a plecat bucuros pentru șansa pe care a primit-o.    

Venită din Londra, fermecătoarea Rebecca Herrera a adus la iUmor o mostră de magie și i-a învăluit imediat pe toți cei trei jurați. ”Eu pot să văd cu urechile”, le-a dezvăluit Rebecca acestora, pentru ca mai apoi să le și demonstreze, legată la ochi, că poate să își dea seama ce anume desenează cei trei pe o hârtie. ”Ești minunată, iar cu o asemenea ureche, ai putea cu ușurință să și cânți”, a spus Delia, iar Rebecca a primit toate voturile juraților. La final, însă, Delia nu s-a lăsat până ce nu a încercat și ea să recunoască un desen făcut de Cheloo. ”Am ureche muzicală!”, a exclamat aceasta fericită când a reușit.      

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

 

 

 

×