x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Concurenții de la “Ultimul Trib”, înaintea probelor de diseară: „Suntem la capătul puterilor, dar trebuie să rezistăm”

Concurenții de la “Ultimul Trib”, înaintea probelor de diseară: „Suntem la capătul puterilor, dar trebuie să rezistăm”

18 Ian 2019   •   11:03
Concurenții de la “Ultimul Trib”, înaintea probelor de diseară:  „Suntem la capătul puterilor, dar trebuie să rezistăm”

Competiția continuă la “Ultimul Trib”, emisiune difuzată în această seară, de la ora 22:00, la Antena 1, iar cei opt concurenți rămași în joc fac față din ce în ce mai greu condițiilor, efortului, stresului și oboselii acumulate în această perioadă de mai bine de o lună petrecută în Madagascar, la mii de kilometri depărtare de casă.

La mine paharul este plin de foarte mult timp. Și încerc să supraviețuiesc cu fiecare secundă, minut, cu fiecare oră. Am spus că în aventura asta pe care am acceptat-o, am făcut și armata, și pușcăria, în același timp. Nici noi nu știm de unde mai avem resurse de a participa la acest concurs.”, spune Silviu Mircescu, din echipa roșie a Crocodililor.

Și acum, dacă am rămas în trei, situația este și mai strânsă din punct de vedere emoțional, pentru că suntem la capătul puterilor și trebuie să rezistăm.”, spune colegul său de echipă, Alex Filip.

Totul e cu un impact major, pleacă ăla, vine ăla, n-ai mâncare, ba ți-e foame, ba primești nu știu ce de la căpitani, e surprinzător totul și te forțează psihologic.”, adaugă Mircea Zamfir, din echipa rivală, a Lemurilor.

Diseară, echipa Crocodililor - formată din Alex Filip, Silviu Mircescu și Nelly Condeescu -, va intra în luptă cu ultimele forțe, după o noapte de nesomn petrecută în satul malgaș Sakalava, și fără să mănânce. Însă puținul de energie pe care-l mai au Crocodilii îl vor folosi la maximum pentru probele pe care le vor avea de jucat împotriva Lemurilor. “Aseară a fost petrecere în sat, iar muzica s-a oprit în momentul în care ne-am trezit noi,  adică la ora 5 dimineața.”, spune  Nelly Condeescu. „Era o muzică insuportabilă și foarte tare. Aveai impresia că e boxa lângă noi.”, adaugă Alex Filip. “N-am avut putere nici să mâncăm aseară. Deja este a doua noapte în care nu putem să dormim și începe să se simtă oboseala.”, mai spune Nelly. “Eram atât de obosiți, că ne-am culcat. Nici azi dimineață nu am mâncat, pentru că nu am avut ce.”, adaugă Silviu.“.  Cum vor face față jocului împotriva Lemurilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în această seară, de la ora 22:00.

Nici Lemurii, echipă din care fac parte Mircea Zamfir, Ioana Șulea, Sorin Brotnei, Silviu Geandră și Daniel Chiriță, n-au avut o noapte liniștită, pe insulă. “Aseară, ne-am speriat un pic pentru că, la un moment dat, a început să bată vântul extrem de tare. Tot patul ăla mi-era în cap, salteaua era încovoiată și o țineam cu un picior.”, povestește Mircea Zamfir.

Diseară, la “Ultimul Trib”, se vor putea câștiga multe, în urma celor două probe ale zilei. De pildă, câștigătorul jocului individual va fi răsplătit cu patru milioane de ariary, moneda Republicii Madagascar, adică peste o mie de euro, și cu o noapte la vila de lux, pentru el și încă un coleg din echipă pe care are dreptul să-l aleagă. “Ne dorim foarte mult să câștigăm, pentru că miza este una foarte mare. Pe de o parte sunt banii, pe care nu poți să-i lași, pentru că sunt mulți, pe de alta, este vorba despre o noapte la vilă, în care mănânci, bei un pahar cu vin, te relaxezi.”, spun Lemurii. “Important e să câștigăm pentru noi, ca și echipă.”, consideră Crocodilii.

Cum se vor descurca cei opt concurenţi rãmaşi în lupta pentru cucerirea trofeului, telespectatorii Antenei 1 vor vedea diseară, de la ora 22:00, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, prezentată de Octavian Strunilă, din Madagascar.

×
Subiecte în articol: Ultimul Trib