Ioana State i-a amuzat pe toți cei din sală încă din primele minute, oferind, până la final, un număr savuros de stand-up comedy, apreciat de către toți cei patru jurați: „Îmi doresc din tot sufletul să apară un doctor, nu contează de unde, care să ateste următorul lucru – prostia e boală curată! Mie mi se întâmplă foarte multe lucruri care îmi afectează sănătatea, pe motiv că sunt proastă!”.
„Wow, foarte, foarte bună! Atunci când vii pe scena iUmor și povestești ceva din viața ta, face ca momentul preznetat să fie mult mai valoros, pentru că este despre tine și exact asta a făcut Ioana State în această seară. Bravo, Ioana!”, a punctat Cosmin Natanticu, completat de Cheloo: „Avem dovada că există umor!”.
Momentul integral va putea fi urmărit duminica aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și AntenaPLAY. Cel de-al 16-lea sezon iUmor continuă în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii, de la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite demonstrații de talent.