x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Jurații iUmor, luați în colimator: ”Eu nu am nimic răutăcios de spus despre ei... doar textul!”

Jurații iUmor, luați în colimator: ”Eu nu am nimic răutăcios de spus despre ei... doar textul!”

30 Mar 2019   •   13:55
Jurații iUmor, luați în colimator: ”Eu nu am nimic răutăcios de spus despre ei... doar textul!”

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scena iUmor și îi vor ironiza fără rețineri!

Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Barbara Isasi, Coco Marinescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați. Ediția eveniment de roast a fost o surpriză pentru Delia, Mihai Bendeac și Cheloo, care nu au știut nicio clipă ce li se pregătește și cine sunt invitații.

Cu o experiență de peste 25 de ani de televiziune, Andreea Marin mărturisește însă că a avut, la rândul său, emoții. ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut până acum, dar alții?! Avem nevoie uneori să ieşim din pielea noastră şi să intrăm în altă piele... Îmi place să râd cu poftă, să mă simt bine alături de oameni dispuși să ia viaţa peste picior. Să ne distrăm, pentru că viaţa e scurtă şi vrem să ne și simţim bine​. Mereu am emoții când intru pe scenă și poate pare curios, pentru că pentru mine sunt mai bine de 25 de ani de experiență, dar eu cred că atunci când nu mai ai emoție în meseria asta, nu o mai faci bine, nu mai reușești să transmiți și să ajungi la inimile oamenilor”, a declarat Andreea Marin.  

Pentru Chef Florin Dumitrescu venirea sa la iUmor a avut o încărcătură aparte mai ales datorită faptului că este un mare admirator al unuia dintre jurații pe seama căruia a făcut glume. ”Sunt apropiat de Cheloo, am crescut cu muzica lui, îi știu pe de rost vreo șase albume!”, a spus Chef Dumitrescu.

Pentru Mihai Bendeac, întâlnirea cu Barbara Isasi a fost un moment pe alocuri stânjenitor, mai ales după ce juratul nu s-a sfiit să admită faptul că o place și că i se pare incredibil de frumoasă. ”Am emoții, chiar dacă sunt obișnuită cu scena, dar acum trebuie să fac oamenii să râdă, iar la cum vorbesc eu... Eu nu am nimic răutăcios de spus despre ei... doar textul!”, a glumit solista trupei Mandinga.  

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla disearã, de la ora 20.00, la Antena 1!

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

×
Subiecte în articol: iumor