Astfel, conform Kantar Media, cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu au condus clasamentul audienţelor la nivel naţional, înregistrând 7.6 puncte de rating şi 18.9% cota de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Kanal D, cu 6.8 puncte de rating şi 17% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului comercial feminin cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea serialului Lia – Soţia soţului meu a condus clasamentul audienţelor cu 7.1 puncte de rating şi 22.7% cota de piaţă, în vreme ce poziţia secundă era ocupată de Pro TV cu 6.2 puncte de rating şi 19.8% cota de piaţă. În minutul de aur, 20:53, peste 1.5 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau Lia – Soţia soţului meu.
„Soția dumneavostră tocmai și-a revenit” a fost replica medicului ce a dat totul peste cap în relația dintre Petru (Ştefan Floroaica) și Lia (Ana Bodea). Proaspăt întorși de la nunta lor extrem de discretă, tânăra află că bărbatul de care s-a îndrăgostit şi în care a avut încredere a minţit-o şi tot universal ei se prăbuşeşte. “Cum ai putut să mă minţi atât?! Nu vreau să te mai văd niciodată!”, i-a spus Lia. În încercarea de a nu o pierde, Petru încearcă să îi explice: “Alice a fost în comă trei ani de zile. Nu am ştiut ce să îi spun copilului meu. Am fost prins la mijloc!”, însă Lia rămâne fermă în decizia sa: “Dacă mi-ai fi spus, aş fi rămas în viaţa ta ca prietenă, dar aşa m-ai pierdut de tot!”.
În tot acest timp, Otilia (Ilinca Goia) luptă cu toate armele pentru a se asigura că fiica sa, Alice, nu va suferi. Petru însă nu ia in calcul să renunţe la Lia: “Eu voi face tot ce e omeneşte posibil ca Alice să îşi revină, dar asta nu înseamnă că noi trei vom mai forma vreodată o familie!”. La ce va recurge Otilia în încercarea disperată de a proteja familia fiicei sale, cum va reacţiona Lia atunci când Alice se va întoarce acasă şi cum va continua povestea pe mai departe, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.
Sursa:Kantar Media |
|
Copyright:ARMADATA S.R.L. Citește pe Antena3.ro |
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Femei Urban si National |
|
Perioada 19 ianuarie 2023 |