Un nou duel din Ultimul Trib va avea loc, vineri seara, de la ora 22:00, la Antena 1, între ultimele două fete rămase în competiție – Cornelia Condeescu (Nely) și Ioana Șulea.
”Aș fi fost curioasă dacă reușeam să îmi revin psihic și să termin ultima probă, care ar fi fost argumentele celorlalți să mă voteze. Așa... le-am dat ocazia... Acum, ori pierd duelul ori câștig concursul!”, a spus Nely, care a fost nemulțumită de voturile primite.
”Nely mi se pare o persoană foarte puternică, am admirat-o din prima zi pentru liniștea și calmul său”, a spus Ioana, care a mărturisit că i-ar fi fost totuși mult mai teamă dacă ar fi trebuit să se dueleze cu unul dintre băieți.
În timp ce fetele au plecat neînsoțite pe plaja pe care urma să aibă loc duelul, rămași în sat, băieții au început să facă pariuri în ceea ce privește câștigătoarea. Care au fost părerile lor și cine va câștiga duelul reușind astfel să se apropie și mai multe de marele premiu în valoare de 100.000 de euro, telespectatorii pot afla astăzi, de la ora 22.00, la Antena 1, într-o nouă ediție Ultimul Trib.