Telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură prezentarea concurenţilor, dar şi noutăţile pe care Simona Gherghe le-a anunţat în cel de-al cincilea sezon Mireasa. Premiera emisiunii, difuzată ieri în intervalul 13:30 – 15:59, la Antena 1 s-a impus ca lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban.
Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, premiera Mireasa s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 1.8 puncte de rating și 10.8% cotă de piață, în timp ce Pro TV ocupa poziţia secundã, cu o medie de 1.8 puncte de rating şi 10.3% cotă de piaţă. Lider de audienţã şi la nivelul publicului din mediul urban, Mireasa a înregistrat o audiență medie de 2.9 puncte de rating și 11.9% cotă de piață, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã de România TV cu 2.1 puncte de rating şi 8.9% cotã de piaţã. În minutul de aur, înregistrat ieri la 15:53, peste 800.000 de telespectatori la nivel naţional urmăreau reality show-ul matrimonial prezentat de Simona Gherghe.
Opt tinere au trecut pragul show-ului matrimonial Mireasa cu gândul de a își găsi sufletul pereche şi spun despre ele că abia așteaptă să trăiască experiența iubirii, într-un cadru special și la o intensitate diferită de cea experimentată până acum.
Alexandra s-a înscris la Mireasa în căutarea unui bărbat amuzant, romantic, sociabil, care să iubească să călătorească și care să-i inspire încredere.
Alina este din Chișinău si locuiește în București de 7 ani. Ultima ei relatie serioasă a durat 5 ani și a fost căsătorită, însă au divorțat în urmă cu 5 luni. Alina susține că nu-i plac bărbații care vorbesc mult, scunzi, slabi. Bărbatul ideal trebuie sa fie înalt, să se întrețină singur și să nu locuiască cu părinții, dar mai ales să stie să fie afectuos, tandru, să aibă multă răbdare.
Giovana este din Timișoara şi vede intrarea în casa Mireasa ca pe o oportunitate: ”De toate relațiile de până acum numai eu am tras. Așa ca mi-am propus sa nu mai trag de nimeni. Cred foarte mult în dragoste la prima vedere”, a declarat aceasta. Concurenta tranzacționează criptomonede. La Mireasa speră să întâlnească un bărbat respectuos, de încredere: ”Să fim cei mai buni prieteni, să putem să ne spunem orice”.
Lucy este din Sighetul Marmației şi a studiat în Cluj Napoca. Nu a avut relații serioase. Patru luni a durat cea mai lungă relaţie a ei. A fost înșelată chiar cu fosta iubită a iubitului. Nu a avut chimie cu niciun bărbat și își pierde foarte repede răbdarea. Se descrie ca fiind o femeie puternică, care a trecut prin multe situații cu brio, sinceră, directă, independentă. Nu-i place să se bazeze pe nimeni. Viitorul partener ar trebui sa fie matur, independent şi amuzant.
Sabrina caută un bărbat care ”să nu fie prea gelos, matur, trecut prin relațiile ale adolescentine, să știe ce vrea, să-i inspire încredere, statornic, pe picioarele lui, să nu stea cu părinții, Să fie deschis la minte, amuzant, să nu judece.
Inimioara se consideră o persoană timidă, căreia nu-i place să intre în conflicte. Își dorește foarte mult copii. De foarte mult timp se gândește la nuntă. Vrea să găsească un bărbat pentru totdeauna. Îşi doreşte alături un bărbat mai înalt decât ea, brunet, ochii căprui, dar nu tine neapărat la aspectul fizic. Ar trebui să fie credincios, sensibil, tandru, loial și înțelegător.
Nora s-a căsătorit imediat după liceu şi a avut o căsnicie care a durat trei ani. Îl iubea enorm, însă nu se intelegeau deloc, cel mai probabil din pricina meseriei lui, care îl ţinea mai mereu departe de casă şi a anturajului.
Andreea spune despre ea: “Nu am fost dezamăgită niciodată, dar nu mi s-a părut nimeni suficient de bun pentru mine.” Ultima ei relație s-a terminat în urmă cu un an și jumătate.
Totodată, opt băieţi au intrat ieri în competiţia matrimonială Mireasa. Doar şase dintre aceştia au venit însoţiţi.
Aron s-a născut pe 13 martie 1999 la Caraș Severin, în Caransebeș. A urmat Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu. S-a înscris la Facultatea de Teologie, dar a renunţat după un an. Viitoarea iubită trebuie să fie ambițioasă, comunicativă, deschisă, să știe cum să se comporte în societate. Aron vine însoțit de bunica Elena.
Andrei Pernes s-a născut pe 28 martie 1996, în Zalău. La 19 ani a plecat din țară, în urma unei dezamăgiri în dragoste. Nu are o imagine pentru iubita ideală. Vine însoțit de Eleonora Cristina Dumitru. Cei doi s-au cunoscut în Londra, în perioada în care ea a lucrat acolo. Eleonora știa de dorința lui Andrei de a participa la emisiune și s-a hotărât să îi fie alături, să îi ofere sfaturi când acesta îi va cere ajutorul.
Cătălin Alexandru Seserman are aproape 28 de ani, este barman și în trecut a mai lucrat ca antrenor de fitness. Sese este singur din octombrie 2020. Spune că persoana de lângă el trebuie să fie sinceră, asumată, să țină la glumă, să nu fie o persoana crispată, negativistă.
Leo are 23 ani şi este din Ilfov. Are o soră mai mică, de 21 de ani care a participat și ea la Mireasa, Ruxi Anghel. Leo este student la drept, dar are și licența de bucătar. Nu vrea să facă o meserie din asta, este doar o pasiune. Ultima relație a durat 3 ani și a fost cea mai lungă. S-au despărțit de aproape un an. Vine alături de Dana, mama lui.
Sebastian s-a născut pe 15 martie 1998, în Craiova. Este singur la părinți şi spune că nu-i place să împartă nimic cu nimeni. Îi place să fie mereu în centrul atenției, să fie înconjurat de oameni. Cu părinții are o relație foarte bună, comunică mult, locuiesc împreună. Își dorește să se căsătorească, să aibă o familie numeroasă.
Cosmin s-a născut pe 20 iulie 1999 la București. Este singur la părinți. Mama e contabilă și tatăl vitreg la fel. Pe tatăl biologic l-a cunoscut abia după ce a împlinit 18 ani. Cosmin vine la Mireasa pentru că spune că a venit vremea să aibă o relație serioasă și speră să o găsească aici. Se gândește la căsătorie și la copii de mulți ani, mai ales că îi plac mult copiii. Și-ar fi dorit să aibă copii chiar mai devreme. Relația cu mama e una deschisă, vorbesc orice, chiar dacă nu îi spune chiar de toate fetele. Când are o problemă, cu ea vorbește și spune că e foarte mândru de familia lui.
Valentin se consideră o persoana activă, înţelegătoare, răbdătoare. Ultima lui relație s-a încheiat în urmă cu 5 luni. A fost o ultima încercare, după o relație de 4 ani: ”Ne-am despărțit de mai multe ori, ne-am mai dat șanse și am hotărât că e mai bine așa. Speră să îşi găsească la Mireasa o parteneră pentru întreaga viaţă.
Andrei s-a născut pe 23 octombrie 1996, la Bacău. Provine dintr-o familie numeroasă, cu cinci copii. Au o relație bună, se iubesc, se respectă și se ajuta. Se descrie ca fiind o persoană foarte ambițioasă, un luptător, cuceritor, o persoană care niciodată nu renunță. A avut o singura relatie serioasă, care a durat 1 an și 5 luni şi s-a încheiat în urmă cu jumătate de an. Partenera ideală trebuie să fie matură, spune el. Andrei vine alături de mama sa, Mioara.
În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00 si sâmbăta de la ora 13:30, în calitate de gazdã a reality show-ului matrimonial Mireasa, de la Antena 1, Simona Gherghe va aduce în centrul atenției povești de dragoste, momente mai mult sau mai puţin tensionate și îi va supune pe concurenți la reguli dure, confruntãri acide și încãrcate de emoție, dar și la multe provocãri, în care și telespectatorii vor avea un cuvânt de spus.
Sursa:Kantar Media |
|
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
Analiza este facuta pe target-urile 18-54 Urban, All urban si National |
|
Perioada 22 ianuarie 2022 |