Fiecare intră în ringul petrecerii cu o echipă grea de vedete și aruncă în scenă momente memorabile pentru o porție dublă de distracție. Astfel, pe 31 decembrie, la Antena 1, de la ora 20:00, telespectatorii își vor da întâlnire cu cei trei pentru a descoperi numeroasele lor surprize și a se bucura de două Revelioane într-unul, așa cum numai Revelionul cel neBUN poate fi!
Întreaga intrigă a unei nopți de neuitat la Antena 1 pornește de la o coincidență buclucașă: ce se întâmplă când Liviu și Andrei, dar și Nea Mărin închiriază același local pentru petrecerea de Revelion? Niciunul nu renunță la distracție și aleg să se dueleze! Numere de dans, momente umoristice, cei mai renumiți artiști din toate generațiile și din cele mai diverse genuri muzicale, revelionul cel neBUN le are pe toate și mai mult de-atât, pentru o noapte în care petrecerea este pentru toate gusturile. Și asta pentru că atât Liviu și Andrei, cât și Nea Mărin intră în acest concurs al Revelioanelor cu rețete imbatabile de voie bună. Loredana, Andreea Bălan, Elena Gheorghe, dar și Romică Țociu, Paula Chirilă, Eliza și Cosmin Natanticu, Maria Popovici și Mincu, Adriana Trandafir, Ruby, Jo, SHIFT, Connect-R, Johny Romano, What’s UP, Mario Fresh, Lino Golden, Jador, Mioara Velicu, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Viorica și Ioniță de la Clejani, Vali Vijelie, Jean de la Craiova, baletul COBO, coordonat de Cocuța și Bogdan Boantă, și alții fac parte din cel mai neBUN program de Revelion, în care artiștii intră în scenă reprezentând fie echipa lui Liviu și Andrei, fie echipa lui Nea Mărin.
Din care tabără a distracției fac parte artiștii, ce aduce fiecare pe scena pe care întâmpină Noul An și ce alte surprize au mai pregătit cei trei amfitrioni telespectatorii vor descoperi la Revelionul cel neBUN, pe 31 decembrie, la Antena 1, de la ora 20:00, când începe cea mai tare petrecere care îi va purta spre 2023!