Aberațiile automatizării: roboții de la Facebook cenzurează arta

Algoritmii Facebook și, în general, tot ce înseamnă identificare automată a unor elemente pe rețelele de socializare ne duc înapoi, în vremurile de tristă amintire ale cenzurii din perioada comunistă sau din cea din Germania nazistă. Noua confuzie pe care o fac roboții și algoritmii din mediul online este cea între opera de artă și „fake news”. Mai există și varianta de confuzie între pamflet sau colaj și „plagiat”. De fapt, punând un robot să-și dea cu părerea despre valoarea artistică sau despre conținutul de informații, s-a ajuns într-o situație comparabilă cu cele mai negre perioade ale istoriei, mai ales cu perioada comunistă, când orice muncitor necalificat din fabrică avea puterea de a cenzura orice creație artistică, erijându-se în critic de artă.

Lupta contra știrilor false riscă să se transforme într-o cenzură haotică, decisă de roboți, pe baza detectării unor elemente introduse în sistemul electronic și interpretate fără discernământ. După două secole de luptă pentru ca din artă să poată face parte toate elementele pe care creatorul le consideră corecte pentru operă – inclusiv limbajul colocvial și nuditatea –, astăzi ne regăsim într-o situație mai gravă decât în secolul al XIX-lea, când existau procese împotriva scriitorilor și a artiștilor plastici care pictau nuduri. Astăzi, opera de artă poate fi confundată fie cu „plagiatul” fie cu „fake news”, dacă roboții nu înțeleg diferența dintre creația de tip pamflet sau colaj și corectitudinea „informației”. Practic, se face confuzia între creație și informație, iar orice creație postmodernistă poate fi cenzurată pe criterii de „corectitudine” sau de neconformitate cu „sursa”. Această anomalie bulversează total nu doar mediul online, ci și lumea culturală, care tocmai scăpase de reguli aberante și de cenzură. Din același registru de interpretare face parte distrugerea cărților și a operelor de artă în timpul Revoluției Franceze sau distrugerea creațiilor artistice și cenzura din timpul nazismului și al comunismului.

Ne întoarcem la Hitler și Stalin

O astfel de cenzură se apropie foarte mult de teoria lui Adolf Hitler, din „Der Kunst”, dar și de aberațiile cenzurii bolșevice, împotriva căreia ne plăcea să credem că am câștigat lupta, după evenimentele din decembrie 1989. Ceva similar se întâmpla în anii '50, când muncitorii din fabrici comentau operele de artă, la ședințele PCR. Dintr-o astfel de ședință de partid s-a născut celebrul comentariu despre „chiaburul Venea care omoară pe țăranul sărac, Siret”, la opera lui Mihail Sadoveanu, „Venea o moară pe Siret”. Originea reinterpretării aproape s-a pierdut, în legătură cu această pățanie, subiectul transformându-se în legendă urbană generatoare de bancuri contemporane. În curând am putea să vedem și glumele, snoavele și bancurile contemporane cenzurate, deși fenomenul care le produce este studiat de Antropologia Culturală, ca parte din cultura populară. Cenzura impusă astăzi pe rețelele de socializare, folosindu-se mijloace tehnice care nu au legătură cu discernământul unei ființe umane educate, depășește situația aberantă din anii comunismului, când muncitorii necalificați se transformau oricând în critici de artă și aveau puterea de a valida sau de a invalida o creație artistică.  

Flautul fermecat, reinterpretat ca „știre falsă”

Un astfel de exemplu ne oferă artistul plastic român Daniel Todea, absolvent al Facultății de Arte Plastice, la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, și al unui masterat în arte vizuale, la aceeași universitate. Fiind pictor și profesor, Daniel Todea postează pe pagina personală de Facebook lucrări postmoderniste – colaje și reinterpretări ale unor opere de artă din diverse perioade ale istoriei. Orice colaj creat și cu mijoacele tehnice contemporane – inclusiv în Photoshop – este operă de artă, la fel cum orice „instalație” este operă de artă, inclusiv o banană lipită cu „scotch” pe un panou alb. O astfel de creație artistică reinterpretată a fost cenzurată de Facebook doar pentru că algoritmii au identificat-o într-un context legat de o știre falsă. Imaginea este o parabolă care face legătura între „Flautul fermecat” – în varianta grafică –, „Flautistul din Hamelin” și pandemie, personajul colectiv vrăjit de diavol fiind înfățișat cu mască de protecție. Artistul care a postat pe Facebook respectiva imagine a constatat că fotografia a fost blurată imediat, fiind transmis următorul mesaj: „Conținut verificat de instituții independente de verificare a informațiilor”. Astfel, în anul 2020 nu mai avem decât informații și „fake news”, pentru că acest sistem de cenzură elimină din start orice posibilitate de creație artistică. Dacă s-ar aplica același mecanism și la nivel lingvistic, nu am mai avea voie să folosim metafore sau alte figuri de stil, dar nici măcar sensurile conotative ale cuvintelor sau expresii și zicale, pentru că s-ar considera „incorecte” din punct de vedere gramatical sau „incorecte politic”, în funcție de context.  

Somnul rațiunii naște monștri – la fel ca la Charlie Hebdo

Din punct de vedere artistic, în postmodernism, postistorism și postindustrialism – adică în anul de grație 2020 – orice este permis în artă. Așa se explică de ce se poate vinde o banană lipită cu „scotch” pe un panou, ca operă de artă, cu peste 100.000 de euro, la licitație. Dar, pe de altă parte, algoritmii care cenzurează mediul online pot decide, pe alte criterii, ce poate exista și ce se consideră „fake news” sau „plagiat”, după caz. Astfel, calculatorul poate primi comenzi care să identifice pasaje de text, fragmente muzicale sau chiar de imagine și să cenzureze o creație, considerând-o „furt intelectual”, chiar dacă artistul a folosit pasajele sau fragmentele într-o reinterpretare, într-un colaj sau într-un pamflet. La fel se întâmplă și atunci când o astfel de creație artistică intră la categoria „fake news”, chiar dacă arta nu este știre sau informație. Același tip de interpretare stă și la baza uciderii caricaturiștilor de la publicația franceză Charlie Hebdo, în ianuarie 2015, de către jihadiștii ofensați de creația artistică.     

În noua interpretare, orice creație artistică poate fi cenzurată, din orice motiv. Decizia o poate lua oricine se simte ofensat, oricine nu are cunoștințele necesare pentru a face evaluarea unei creații, dar și algoritmii folosiți pe internet, fără discernământ.

Aberațiile „corectitudinii” automatizate. Facebook cenzurează arta: o consideră „fake news”