
Time France va fi publicată în format tipărit, de tip revistă premium, cu o apariție trimestrială și va include 200 de pagini. Pe lângă ediția print, va exista și un site oficial dedicat conținutului în limba franceză. Anunțul oficial a fost făcut joi de reprezentanții Time și ai grupului care deține Forbes France, potrivit Le Figaro.
Noua revistă va aduce un mix între articole originale scrise de jurnaliști francezi și materiale selectate din prestigioasa ediție americană. Selecția echipei editoriale din Franța este în curs și va fi finalizată în lunile următoare.
Distincția „Persoana Anului” – una dintre cele mai cunoscute inițiative ale revistei Time, acordată anual începând cu 1927 – va fi aceeași atât pentru ediția din SUA, cât și pentru cea franceză.
Time France va avea un tiraj inițial de 100.000 de exemplare, distribuite în Franța, Belgia, Luxemburg, Elveția și Monaco. Jumătate dintre acestea vor fi disponibile la chioșcuri, iar restul vor ajunge în „locații premium”, precum hoteluri de lux și saloane VIP din aeroporturi.
