x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Micutzu’ și Mincu se întrec în glume, în cadrul show-ului ”În puii mei!”

Micutzu’ și Mincu se întrec în glume, în cadrul show-ului ”În puii mei!”

02 Mar 2018   •   15:19
Micutzu’ și Mincu se întrec în glume, în cadrul show-ului ”În puii mei!”

Sub sloganul ”Te uiți o seară, râzi o săptămână”, distracția continuă și sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, cu o nouă ediție a show-ului ”În puii mei!”, în cadrul căreia Mihai Bendeac și echipa sa vor aduce buna dispoziție prin scheciurile ce combină perfect umorul și ironia.

Cel mai recent sezon al îndrăgitului show vine și cu o noutate, o ”bătălie a glumelor” organizată de Maria Popovici, câștigătoarea sezonului II ”iUmor”. Competiția presupune ca două sau mai multe persoane să spună glume, iar cel care râde primul în hohote se consideră învins. Jocul este unul de notorietate pe Youtube, atât la noi cât și în S.U.A.

Cei care se vor întrece în glume, sâmbăta aceasta, în cadrul show-ului ”În puii mei!” sunt Cosmin Nedelcu, recunoscut de public drept ”Micutzu’” și Alexandru Minculescu, alias ”Mincu”.

Care dintre cei doi va câștiga ”bătălia” și ce alte surprize mai pregătesc Mihai Bendeac și colegii săi, telespectatorii vor vedea sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: În puii mei!