x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden 1 Mai cîntăcios şi bănos

1 Mai cîntăcios şi bănos

de Catalina Iancu    |    Anca Stanescu    |    01 Mai 2008   •   00:00
1 Mai cîntăcios şi bănos

Munca-i muncă, banul – ban! Şi politica, evident, politică. Cele trei sînt strîns legate anul acesta de perioada începutului de mai muncitoresc.

HEIRUP! - Vedetele trudesc pe platformele electorale

Munca-i muncă, banul – ban! Şi politica, evident, politică. Cele trei sînt strîns legate anul acesta de perioada începutului de mai muncitoresc.

Coincidenţa face ca mîine să debuteze oficial şi campania electorală. Ca urmare, VIP-urile cîntătoare se înghesuie pe (toate) platformele partidelor. Deviza lor? Arta nu are miros politic. Mai ales cînd este aducătoare de mulţi bani. Spre exemplu, acum opt ani, pe “furnicuţul harnic” Mihai Trăistariu trilurile înalte l-au propulsat direct în două apartamente.

Nu-i de mirare că, în această perioadă, artistul încinge microfonul mai ceva decît friptura de miel.

PARTE DE EUROI. Trupa Heaven va ploua… concertistic. Fetele au mai mult de 35 de cîntări în campania electorală. Dacă înmulţim cu 700 de euro, suma pe care ele o percep pentru fiecare cîntare live, iese o sumă frumuşică. Care ar putea creşte în condiţiile unor majorări… Chiar că ajungi în Rai cu atîta bănet. Cei patru Provinciali vor strînge 2.000 de euro pe cîntare. Aproape la fel de mulţi bani va pune la saltea şi Fuego, neobosit să în(cînte) mai ales inimile de femei.

Dacă au “famelie mare”, musai să ia mălai cu sacul! Cei trei crai de la Răsărit, adică Laurenţiu, Viorel şi Mihai, vor face scurtă la pantofi (sau la roţile maşinilor) în urma drumurilor pe la concerte. Tariful lor “normal” este de 3.000 de euro pe cîntare, dar el se poate umfla în funcţie de bugetul fiecărui partid.

DORITE. Unde-i frumuseţe, ofertele curg fluviu! Andreea Bălan, Tridentele, Anda Adam, Cream, Anna Lesko, Nicoleta Luciu şi Sexxy sînt aşteptate cu înfrigurare să navigheze vocal în faţa mulţimilor. Dar obrazul subţire necesită multă cheltuială, aşa că… miile de euro le vor umple buzunarele. Şi, dacă ele au declarat că se opresc la 1.700 de euro, alţi artişti adoră… săritura la mare înălţime. Andra pretinde 2.700 de euro, Zdob şi Zdub – 5.000 de euro, Voltaj – 7.500 de euro, Holograf – 6.000 de euro, iar în vîrful vîrfului se vor cocoţa Ştefan Bănică jr şi Loredana cu cîte 10.000 de euro. Aşadar, vedetele s-au pus pe transpirat la greu. Dar au şansa ca la vară să se încălzească prin tot felul de destinaţii exotice…

Timpuri Noi

Artiştii adevăraţi trudesc şi ei de 1 Mai muncitoresc. Care pe la munte, care pe la mare, şi-au împărţit domeniile – adică scenele – şi au ales să cînte în localităţi în care se aud tot mai rar “zgomote” şi se aude tot mai multă muzică. Astfel, Adrian Ivaniţchi va presta la Sighişoara, chiar la Zilele Oraşului. Sărbătoarea va avea loc în perioada 1-3 mai, iar artistul va cînta sîmbătă în Piaţa Sigma la ora 20:00. Timpuri Noi şi Iris vor deschide sezonul estival şi vor concerta în aer liber la Obelisc, la Costineşti. Pe aceeaşi scenă vor evolua Ovidiu Lipan Ţăndărică (astăzi), Ducu Bertzi (mîine) şi Mircea Baniciu (poimîine). Vasile Şeicaru va cînta (live, cum altfel!?) mîine la Beclean (Bistriţa-Năsăud) şi la 3 mai la Cîmpina, împreună cu Victor Socaciu.

 

×
Subiecte în articol: antimonden