Invitat alături de iubita sa, Antonia, sâmbăta aceasta, la „2k1”, Andrei Ştefănescu, pe care telespectatorii îl pot urmări în fiecare sâmbătă seara, de la 20.30, la „Fantastic Show”, vorbeşte despre momentul în care a aflat că a devenit tătic. Pornind de la întrebarea: „Prin ce moment mai dificil a trecut iubita ta, iar tu ai fost acolo, ca să o susţii la greu?”, cuplul va povesti despre naşterea băieţelului lor, Ayan.
„Speram să fie o sarcină ca în filme, cu plimbări, mers prin magazine, dar n-a fost deloc aşa. Mi-a fost foarte rău în primele patru luni şi jumătate, aveam greţuri, abia mă ridicam de pe pernă ca să ajung unde trebuie. Iar apoi au început durerile, contracţiile…”, va povesti Antonia, iar Andrei va completa: „Naşterea a venit val- vârtej, mai devreme cu zece zile. Eu eram la concert, cântam, mă mai întorceam cu spatele şi citeam mesajele primite…Când s-a terminat, m-am aşezat un pic la masă, să îmi revin. Tot atunci am primit şi filmuleţul cu copilaşul”, îi va povesti solistul trupei Alb Negru Mirelei Vaida.
Alături de Antonia şi Andrei, săptămâna aceasta în platoul „2k1” vor mai veni Miki (ex Kpital) şi iubitul ei, Răzvan Constantinescu şi Francy şi Ralflo. Cum se vor descurca aceaştia şi ce dezvăluiri inedite vor mai face, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.
Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.