
Ea spune că și un simplu duș devine uneori o provocare, potrivit The Telegraph.
Bella Hadid are 28 de ani și a fost diagnosticată în 2012 cu boala Lyme, numită borelioză, infecție bacteriană transmisă prin mușcătura de căpușe, ce poate duce la epuizare și scăderea nivelului de energie.
„Cred că nimeni nu înțelege cu adevărat ce înseamnă o boală cronică. Este greu să faci un duș în cele mai multe dintre zile – dar promit, dragilor, dacă citiți asta, fac duș în fiecare zi. Însă, uneori, dacă am o zi liberă și reușesc să fac un duș și să-mi pregătesc micul dejun, consider că am realizat ceva.
Interviul nostru de azi a fost programat la ora 15:00. Am fost într-o durere cumplită până la ora 11:00, și am avut o dimineață foarte grea. Poți să faci ca totul să sune un pic mai frumos și mai puțin dramatic?”, a spus modelul american pentru British Voque.
Bella Hadid pare pe coperta ediției din iunie a revistei.
Mama ei, Yolanda, și de fratele ei suferă de această afecțiune.
Potrivit NHS, majoritatea persoanelor diagnosticate cu boala Lyme se recuperează, însă o mică parte continuă să aibă simptome precum oboseală, dureri și lipsă de energie care pot dura mulți ani.

Viața personală a Bellei Hadid
Ea a mai povestit că a mers în Texas să își viziteze mama și tatăl vitreg, iar acolo l-a cunoscut pe actualul ei iubit, călărețul Adan Banuelos.
„Eram cu tatăl meu vitreg. Mutam vacile, mergeam în plimbări călare și începeam să mă simt ceva mai bine, deși încă aveam de luptat cu starea mea. Apoi, a doua zi, l-am cunoscut pe iubitul meu.
L-am văzut intrând (la un spectacol ecvestru) și a fost ca o gură de aer proaspăt. Practic, a intrat în pavilionul expozițional – acolo se desfășurau activitățile din show – iar eu probam o pălărie de cowboy.
L-am văzut și mi-am spus: întotdeauna am visat la un cowboy – și, trebuie să vă spun, e foarte chipeș”, a mai dezvăluit aceasta.
Bella Hadid a precizat că Adan Banuelos nu știa cine era în momentul în care s-au întâlnit.
De asemenea, modelul spune că „își dorește cu nerăbdare să devină mamă”, subliniind că „familia ocupă un loc important în gândurile ei”.
Bella Hadid a apărut de mai multe ori pe coperta revistei Vogue și a fost desemnată „modelul anului” de British Fashion Council în 2022. Un an mai târziu, revista Time a inclus-o în top 100 cei mai influenți oameni din lume.
Și sora ei mai mare, Gigi Hadid, a fost desemnată „modelul anului” în 2016, de British Fashion Council, potrivit m.dcnews.ro.