x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ceasul lui Obama, un succes în SUA

Ceasul lui Obama, un succes în SUA

15 Dec 2009   •   00:00

Jorg Gray 6500, un ceas de mână relativ ieftin, cu un preţ de catalog de 325 de dolari, are mare succes în Statele Unite, după ce s-a aflat că preşedintele Barack Obama poartă acelaşi model, a relatat The Telegraph.

Anterior, cel mai puternic om al planetei purta o marcă mai scumpă - TAG Heuer şi, când a fost văzut cu un ceas nou, lumea a crezut că a ales un model mai scump. Dar, după speculaţii intense, s-a aflat că ceasul negru, cu un design simplu, este un Jorg Gray. Brusc, vânzările producătorului american au crescut rapid. Acum, Jorg Gray îşi promovează produsele folosindu-se de imaginea lui Obama şi a lansat recent o ediţie specială a ceasului cu baterie, pe care este gravată data învestirii acestuia ca preşedinte. (MFM)

×
Subiecte în articol: antimonden