Să nu-ţi baţi joc de meserie, chiar dacă renumele tău este imens şi sacul cu care urci pe scenă este plin de hituri. Aceasta este lecţia servită de Chris Norman artiştilor şi publicului din România.
Numele lui este legendar în istoria muzicii rock de pretutindeni. Piesele pe care le cântă - unele din anii '60-'70 - sunt cerute şi astăzi la radio şi nu prea lipsesc de la petreceri. Teoretic, Chris Norman, fostul solist al trupei Smokie, ar putea fi un pensionar care câştigă onorabil din concerte playback. Dar nu, Norman nu-şi bate joc nici de meserie, nici de public.
A arătat-o şi în concertul pe care l-a avut la Bucureşti, la mijlocul lui noiembrie. Publicul, care ştia de ce e în stare rockerul britanic, l-a răsplătit prin prezenţa covârşitoare de la Sala Palatului, prin "acompaniament" şi prin aplauzele fără sfârşit. De altfel, era "tratamentul" corect pentru un solist care cântă live mai mult de două ore, fără pauză.
Practic, concertul lui Chris Norman a fost un maraton de hituri. De la "Stumblin' in" la "Living Next Door to Alice" şi "Midnight Lady", rockerul a avut de partea lui un cor de câteva mii de persoane, câte încap în Sala Palatului. Mii de persoane care au plecat apoi acasă cu sufletele pline de bucuria muzicii, dar şi de respectul arătat de legendarul artist. Norman le-a oferit 135 de minute de muzică live, fără întrerupere, trei bisuri şi nu a refuzat nici o cerere de autograf sau de a se fotografia cu admiratorii.
Citește pe Antena3.ro