x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden David Beckham, dincolo de lumina reflectoarelor: copilărie, boală, relația cu Victoria: "Nu este atât de jalnic pe cât pare"

David Beckham, dincolo de lumina reflectoarelor: copilărie, boală, relația cu Victoria: "Nu este atât de jalnic pe cât pare"

de Redacția Jurnalul    |    21 Sep 2023   •   21:00
David Beckham, dincolo de lumina reflectoarelor: copilărie, boală, relația cu Victoria: "Nu este atât de jalnic pe cât pare"
Sursa foto: Hepta

Unul dintre cei mai renumiți fotbaliști din lume, britanicul David Bekham, povestește despre viața sa într-un documentar. El face referire la copilărie, începuturile carierei, boala de care suferă dar și despre relația cu soția sa, Victoria.

Secretele lui David Beckham: detalii neştiute despre viaţa lui şi a soţiei sale, Victoria. "Ne întâlneam în parcări"

Unul dintre cei mai emblematici jucători de fotbal ai lumii, David Beckham, îşi spune povestea într-un documentar. Fanii celebrului fotbalist vor putea afla detalii neştiute despre începutul carierei sale, boala de care suferă, dar şi despre cum mama sa nu a privit cu ochi buni povestea de dragoste cu Victoria. 

Pelicula este structurată într-o miniserie de 4 episoade, produsă și regizată de doi laureați ai premiului Oscar. Fanii pot afla astfel detalii mai puțin cunoscute despre educația modestă a sportivului care a crescut în estul Londrei dar și despre intrarea în lumea fotbalului, înainte de a juca la Manchester United. 

"Nu m-am descurcat niciodată bine la școală. Tot ce mi-am dorit cu adevărat să fac a fost să joc fotbal", spune David Beckham.

Filmul detaliază și povestea de dragoste dintre David și Victoria, fostă membră a formației Spice Girls. Cei doi s-au cunoscut la un meci de fotbal caritabil și, în pofida pronosticurilor nefaste, relația lor durează de un sfert de secol și au împreună 4 copii. 

"Managerul meu obişnuia să-mi spună să ţinem secret. Deci ne întâlneam în parcări, dar asta nu este atât de jalnic pe cât pare", își amintește Victoria Beckham.

Chiar mama fotbalistului a fost împotriva relației, temându-se că Victoria îl va distrage pe fiul ei de la cariera de fotbalist. 

"Eram îngrijorați că va pierde tot ceea ce a muncit, pentru că fotbalul era pe primul loc și dintr-o dată nu a mai fost așa", spune Sandra Beckham.

Însă cel mai greu moment al carierei sale a fost eliminarea de la Mondialul din 1998. David spune că atunci s-a simțit foarte singur, nu a mâncat și nu a dormit mai multe zile, observatornews.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: david beckham victoria beckham