x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Din culise - Fara ciorap, dar cu sanda

Din culise - Fara ciorap, dar cu sanda

14 Dec 2004   •   00:00

Celebrul cuceritor Gabriel Cotabita a stat aproape toata seara nedespartit de "teverista" Sorana Belciu.

Doar pret de un minut a disparut de langa prezentatoare, atat cat sa anunte castigatorul categoriei "Muzica pop/rock", dupa care a revenit repejor langa cea alaturi de care se afiseaza din ce in ce mai des.

IMPREUNA, DAR SEPARAT. Prin foaier au fost zariti fosta vedeta playboy Cristina Teodorescu - actualmente prezentatoarea emisiunii "feminiN24" a postului N24 - si Ionut Chermenschi. Cei doi prezentatori, care ba au fost impreuna, ba s-au despartit, s-au evitat pe cat posibil. Iar el a venit insotit de o tanara admirabila. Ce cuplu! Inainte de inceperea spectacolului, pret de o tigara, prin foaier a fost zarit si Cornel Sorian, din Stigma. Cantaretul nu si-a scapt din ochi iubita si fiica. Cuceritorul mijlocas al Stelei, Nana Falemi, a incercat sa iasa in evidenta. A incercat chiar sa lege mai mult de doua cuvinte cu Andreea Raicu, numai ca aceasta, grabita sa isi ocupe locul in sala, i-a raspuns doar la salut.

Click pentru a mari imaginea

TINUTE. "Valetul" serii a fost Dinu Maxer, care a plimbat de colo-colo hainele fetelor de la trupa Kiss (foto). Sora Nicoletei Luciu si colega ei de trupa au aparut intr-o tinuta total nepotrivita pentru o seara la Opera: fuste si bluze a la Blondy, "asortate" la role! Din spate, Botezatu a fost confundat cu Fizz. Si asta deoarece purta o blana naturala de leopard, lunga pana-n pamant, cu care se "tragea" in poze. Iar Gianina Corondan purta un fes verde tipator, asortat la manusile fara "degete". Andreea Raicu a incurcat anotimpurile. Desi suntem in luna decembrie, a venit incaltata doar in sandale si fara ciorap. De altfel, nici Loredana n-a venit cu cizme, dar avea macar dres.

Ca la orice eveniment, au existat si intarziati. Actrita Maia Morgenstern a sosit la ora 21:00 fix, cu un minut inainte sa fie chemata pe scena sa isi ridice premiul. Si cei doi baieti ai trupei Alb si Negru au intarziat. Au sosit imediat dupa actrita Maia Morgenstern. "Abia am venit de la Buftea", s-au scuzat cei doi.

×
Subiecte în articol: antimonden