x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Duelul celor mai buni - Patru zile de emoţii, la "Mamaia Copiilor"

Duelul celor mai buni - Patru zile de emoţii, la "Mamaia Copiilor"

de Anca Stanescu    |    05 Iul 2008   •   00:00
Duelul celor mai buni - Patru zile de emoţii, la "Mamaia Copiilor"

Mari emoţii la prima seară a Festivalului Mamaia Copiilor, ce a avut loc joi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa! Ediţia cu numărul opt beneficiază de patronajul Înalt Prea Sfinţiei Sale Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului.



Mari emoţii la prima seară a Festivalului Mamaia Copiilor, ce a avut loc joi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa! Ediţia cu numărul opt beneficiază de patronajul Înalt Prea Sfinţiei Sale Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului.

Competiţia a fost prezentată de Alina Sorescu (aflată pentru a treia oară în această ipostază) şi prietenii săi Alexandra Ruge şi Andi Jugănaru. Încîntată de talentele văzute în concurs, Alina Sorescu este convinsă de faptul că cei mici dau clasă multor artişti cu pretenţii. "Au dat dovadă de profesionalism şi fair-play, sînt foarte muncitori. De la începutul săptămînii, copiii repetă aproape nonstop. Rezultatele s-au văzut şi se vor vedea şi în zilele următoare. Sînt patru secţiuni, respectiv interpretare, creaţie, coruri şi, în premieră, trupe", a declarat Alina.

CREMA. Preselecţiile au fost foarte riguroase, ele desfăşurîndu-se în mai multe etape orăşeneşti, zonale şi regionale. În total, peste 400 de copii, atît concurenţi, cît şi grupuri de coregrafie, sînt implicaţi în desfăşurarea festivalului. Concurenţii au vîrste între 6 şi 18 ani şi sînt împărţiţi în patru categorii de vîrstă. La fiecare dintre cele patru secţiuni se vor "duela" cîte zece concurenţi. Duminică va avea loc Gala de Premiere, la care vor susţine recitaluri şi laureaţii de anul trecut, adică Ovidiu Lazăr şi grupul "Vivere" din Oradea. În plus, copiii din grupul Bim Bam vor delecta publicul cu un moment de step. Juriul concursului este unul "cu greutate", din el făcînd parte, printre alţii, Adrian Păunescu şi Mihai Trăistariu, dar şi Cătălina Chendea (Ministerul Educaţiei şi Cercetării), Luminiţa Creaţă (Autoritatea Naţională pentru Tineret), Mioara Negescu (TVR) şi Bogdan Dragomir (reprezentant Radio România).

×
Subiecte în articol: antimonden