x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Extraterestra - Ileana lui Segal

Extraterestra - Ileana lui Segal

de Simona Ecovoiu    |    Dana Andronie    |    28 Noi 2005   •   00:00
Extraterestra - Ileana lui Segal

Bucharest Fashion Week, cel mai amplu eveniment de moda al anului, s-a incheiat aseara cu concursul Top Model Romania.

Daca prima surpriza a evenimentului a fost Ileana Lazariuc (foto sus) pe post de prezentatoare (cand toata lumea se astepta la Timea Kali), a doua surpriza a fost "disparitia" ei de pe scena, in a treia zi de festival. Motivul: Ileana a fost chemata "la ordine" de Castel Film, pentru a incepe repetitiile la "The Harverster".

CASCAT. De altfel, cu o zi inainte, "regina extraterestra" (acesta e rolul pe care il va juca in filmul lui Steven Segal) primise scenariul in limba romana si i se luasera masurile pentru costum. Intrarea Ilenei Lazariuc in "productie" a fost anuntata oficial chiar de noua prezentatoare, Valentina Poterasu, in fata lui Steven Segal, aflat si el in sala, chiar langa podium. Popularul actor a urmarit cu atentie defilarea purtatoarelor de rochii, intrebandu-se, probabil, pe cine sa mai distribuie in film. Avea de unde alege.

Cea mai spectaculoasa colectie de rochii prezentata in festival (si cea mai scumpa, cel putin 20.000 de dolari bucata) a fost cea a libanezilor Pierre si Hadi Katra, tata si fiu, veniti in Romania prin intermediul lui Charbel Maroun, consulul onorific al Libanului. Au mai prezentat colectii: 10 Life, Miss Sixty, Energie, Phard, Calvin Klein Jeans, Docker’s, Marlboro Classic’s, Camper, I.N., More & More, Rita Muresan, Mancetta by Hojboti, Ambrosia, Rossignol, Xandra, Kostoff Couture, Aura Dumitru, Devera, Zina Dumitrescu, Romanita Iovan, Laura Olteanu, Little Star, Dia Collection, Gilda Collection, Ruxandra Butnaru, Signor Seroussi, L.O. si Rossi Barbarossa. Costumele concurentelor de la Top Model au fost asigurate de I.D. Sarrieri, 10 Life, Rita Muresan si Catalin Botezatu.

PISICA. Colectie cea mai scumpa a fost prezentata de Casa de Blanuri MG, fiind adusa si pazita, pe durata show-ului, de cinci bodyguarzi. Printre modele-vedeta s-au numarat Silvia Launean (D’La Vegas) si Gina Pistol (foto). Cea din urma a imbracat o haina din pisica salbatica, in combinatie cu linx, dar si o haina lunga din vizon alb.
×
Subiecte în articol: antimonden