FESTIVAL CU INIMIOARE ● "M-a fåcut mama oltean şi puţin american"
Toată floarea (de colţ) a folkului românesc se adună la Craiova.
Ultimii romantici ai muzicii şi-au dat întâlnire la Festivalul
Îndrăgostiţilor, unde timp de două săptămâni vor fi "sufletul" serilor
romantice.
FESTIVAL CU INIMIOARE ● "M-a fåcut mama oltean şi puţin american"
Toată floarea (de colţ) a folkului românesc se adună la Craiova. Ultimii romantici ai muzicii şi-au dat întâlnire la Festivalul Îndrăgostiţilor, unde timp de două săptămâni vor fi "sufletul" serilor romantice.
S-a dat startul celei de-a doua ediţii a Festivalului Îndrăgostiţilor, care se desfăşoară la Craiova în perioada 1-14 februarie. Pe parcursul celor două săptămâni se va organiza câte o seară romantică ce va include spectacole de muzică şi poezie susţinute în cluburi de cunoscuţi interpreţi şi actori.
MAREA MIŞCARE. Dacă până acum folkiştii şi-au "împărţit" recitalurile şi festivalurile, de data aceasta putem vorbi despre o "repetiţie" înainte de Folk You!, căci numai la malul mării s-a mai întâmplat să răspundă "prezent" toţi trubadurii moderni. De data aceasta, Ducu Bertzi a reuşit să adune toată breasla. Aşadar, vor susţine recitaluri Zoia Alecu, Vasile Şeicaru, Maria Gheorghiu, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Emeric Imre. Vor mai fi prezenţi Mădălina Amon, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Diana Ţugui, Adrian Iulian Zamfir, Geni Maxim, Adrian Andone, Narcisa Suciu, Bogdan Drăniceanu, Călin Băluţoiu şi mulţi alţii. Concertele vor avea loc în cluburile Play şi Pub’s. De asemenea, la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", actori ai Teatrului Naţional din Craiova vor recita din Ana Blandiana, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Romulus Vulpescu, Jacques Prévert, Nazim Hikmet, Omar Khayya sau Edith Sodergran.
CÅSÅTORII DE-O ZI. La 14 februarie, de Valentine’s Day, primarul oraşului va oficia căsătorii de 24 de ore. Cupidonii vor umbla prin centrul Băniei şi vor "săgeta" perechile de îndrăgostiţi. În urma "loviturilor", aceştia vor primi nişte inimioare, pe care le pot introduce în "Urna lui Cupidon". 20 dintre posesorii acestor inimioare vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu o cină romantică la câteva restaurante selecte din oraş. Fiindcă oltenii au adoptat sărbătoarea de peste Ocean, festivalul se desfăşoară sub deviza "M-a făcut mama oltean şi puţin american".
Citește pe Antena3.ro