x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden In Firea trofeelor

In Firea trofeelor

de Simona Ecovoiu    |    20 Dec 2005   •   00:00
In Firea trofeelor

Duminica seara a avut loc la Palatul Parlamentului Gala "Femeile de succes ale anului 2005", eveniment prezentat de Cristian Topescu si Mihaela Serban.

Ca de obicei, multe dintre premiante nu au venit sa-si ridice trofeul. De pilda, Andreea Marin, castigatoare la Categoriile "Cea mai buna prezentatoare de emisiuni tv" si "Cea mai mediatizata femeie a anului", a trimis vorba organizatorilor ca a plecat in strainatate cu treburi profesionale. Multumirile de rigoare au fost insa inregistrate pe caseta video. Alexandra Dinu, fosta sotie a lui Mutu, a fost premiata, tot in lipsa, la categoria "Cea mai buna actrita - Generatia in ascensiune". Cum locuieste mai mult in Italia, trofeul a fost ridicat de verisoara ei, Maria Movileanu.

SI SURPRIZE. Daca de vreo 10 ani incoace pe Andreea Esca nu prea a bruiat-o nimeni, iata ca, la aceasta editie, protevista a fost surclasata de Gabriela Vranceanu Firea (Antena 1), care a plecat acasa cu doua trofee: "Cea mai buna prezentatoare de stiri" si "Cea mai populara prezenta feminina". "Daca sotul meu m-a cerut de nevasta la doar o zi dupa ce i-am gatit o oala de sarmale, aceste premii vin dupa 12 ani de munca in mass-media", a spus Gabi. N-a fost uitata nici Stela Popescu, care maine va implini 70 de ani, ea primind, pe langa trofeul "Cea mai buna actrita", si o lenjerie intima de lux din partea sponsorilor.

×
Subiecte în articol: antimonden