x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info Monden

Info Monden

de Anca Stanescu    |    05 Aug 2007   •   00:00

Gaşhkademia - Daniel Făt, live la Green Hours

Astăzi, de la ora 19:00, terasa Green Hours va deveni gazda unui regal de folk: Ştefan Mardale, I’mperfect, Ovidiu Mihăilescu şi, nu in ultimul rănd, Daniel Făt sunt cei ce vor susţine recitaluri. Deşi ultimul are multiple specializări (actor, prezentator etc.), tot folkul

ii rămăne la inimă!

Â

Â

Vacanţa cu sora - Cream şi-a reintrat in formă

Deşi e singură, Claudia Pavel are cu cine să plece in vacanţă! Peste puţin timp işi va face bagajele şi va porni, impreună cu sora ei, la drum. Cine ştie, poate că va fi norocoasă şi va face vreo cucerire, dat fiind că a şi slăbit in ultimul timp!

Â

Â

La aniversară - Surprize cu tort  şi flori

Elena Gheorghe a avut o surpriză foarte plăcută de ziua ei. Plecată intr-o scurtă vacanţă pe litoralul bulgăresc, chiar de ziua ei (30 iulie) căntăreaţa a avut plăcuta surpriză de a găsi in camera de hotel flori şi tort. Abia atunci şi-a dat seama de ce toată lumea incerca s-o reţină căt mai mult la recepţie: nu erau gata incă pregătirile!

×
Subiecte în articol: antimonden