Două mari artiste ale sufletului popular românesc şi-au unit aripile de înger întru fermecarea noastră, a celor rămaşi Dincoace: Ileana Sărăroiu şi Ioana Radu.
Zilele trecute, în cadrul Târgului Gaudeamus a avut loc lansarea, sub sigla TVRM, a DVD-urilor cu Momente de Aur din cariera celor care au adus romanţa la rang de artă. Emoţii intense, trăite şi împărtăşite de cei care le-au cunoscut şi iubit, au făcut din spaţiul de prezentare unul al evocărilor pătimaşe. Benone Sinulescu a vorbit despre mestecenii Ilenei Sărăroiu, despre căsuţa ei de la ţară şi despre spiritul ei viu, pe care-l percepe şi acum.
PAVĂZA CURAJULUI
"Ioana, mângâierea tinereţii mele, mi-a lăsat ceva mult mai de preţ: învăţătura omului cinstit. Mi-a dezvăluit forţa Adevărului, cununa Sincerităţii, pavăza Curajului în faţa insidiosităţii Răului şi, sublimă lecţie morală, trăinicia Iubirii creştineşti. Ioana Radu este a noastră, a tuturor", a mărturisit nepotul artistei, Doru Braia. Acesta a mai evocat şi un episod interesant: la o înmormântare la care fusese invitată să cânte, artista i-a determinat pe Ceauşeşti, însoţiţi de clica lor, să spună, în cor, "Tatăl nostru". "A fost un caracter extraordinar, o femeie care a trăit curat, care nu a făcut niciodată compromisuri. Păcat că mormântul ei nu este atât de bine îngrijit, ba mai mult, a mai fost şi devalizat", a încheiat jurnalistul.
Florentina Satmari a conturat magistral portretul artistic al Ioanei Radu: "Era desăvârşită, deşi emotivitatea extremă n-o părăsea niciodată. Adeseori îmi spunea că nici măcar nu vedea scena, se mişca din instinct însă, cu toate astea, la exterior părea stăpână pe sine. Ştia să evalueze oamenii, avea o intuiţie puternică, un caracter ferm, care i-a asigurat prestanţa într-o epocă în care nimeni nu trebuia să fie mai presus de «iubiţii noştri conducători». Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că nu a minţit niciodată în toată viaţa ei." Realizatoarea tv s-a declarat uimită de sensibilitatea şi inteligenţa fără seamăn ale Ilenei Sărăroiu. Au mai povestit momente speciale Sanda Ţăranu şi Ioana Bogdan.
Lansarea celor două DVD-uri a stat sub semnul sloganului sufletesc magistral trăit şi interpretat de artiste prin cântecul "Inimă, de ce nu vrei să-mbătrâneşti?".
Citește pe Antena3.ro