Actriţa Lindsay Lohan consumă mult alcool în ultima perioadă, potrivit unor surse din anturajul actriţei citate de TMZ, ea ajungând să bea doi litri de votcă pe zi.
Lindsay Lohan a fost atât de stresată din cauza situaţiei ei financiare şi din cauza eliberării condiţionate, încât a căutat ajutor în alcool.
Actriţa a mai avut în trecut probleme cu abuzul de substanţe. Se pare că vedeta începe să consume alcool dimineaţa, imediat cum se trezeşte, apoi bea toată ziua.
Prietenii ei au încercat să o ajute pentru că atunci când este în stare de ebrietate devine violentă.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4 dimineaţa, poliţiştii au reţinut-o pe Lohan, în urma unei altercaţii cu o tânără, pe care a plesnit-o, nu înainte de o insulta. Incidentul s-a petrecut în Club Avenue din Chelsea, New York, la câteva ore după ce actriţa în vârstă de 26 de ani asistase la un concert susţinut de Justin Bieber la Madison Square Garden.