"Dumnezeu cu o mie de brate", cu dansatori surzi / Declaratie de... amante / Codul muncii pentru magari / Jackson nu-l are ca martor pe Larry King / Hot deghizat in preot a jefuit doi dirijori / Waterloo, cel mai bun cantec de Eurovision
de ADRIANA PADURARU | |
MONDEN | |
"Dumnezeu cu o mie de brate", cu dansatori surzi
|
Cu prilejul "Zilei Nationale a Chinei" de la World Expo din Japonia, 21 de artisti surzi au interpretat dansul intitulat "Dumnezeu cu o mie de brate". La eveniment a participat si vicepremierul chinez, Wu Yi
|
|
|
Declaratie de... amante
Autoritatile din Nanjing (China) au hotarat ca "mai-marii" orasului sa-si intocmeasca declaratia de... amante. Potrivit agentiei de stiri Xinhua, aceasta lege este menita sa stopeze coruptia. Drept exemplu s-a dat cazul lui Cheng Kejie, membru al Partidului Comunist Chinez, executat pentru ca a luat milioane de dolari mita ca sa-si intretina metresa.
Anglia - Codul muncii pentru magari
Edilii orasului Blackpool din Marea Britanie au hotarat ca magarii folositi pentru plimbarea turistilor pe plaja sa aiba drepturi asemanatoare angajatilor. Adica: program de lucru de la 10:00 la 19:00, pauza de masa de o ora pentru pranz si fiecare zi de vineri libera. Consilierii locali au declarat ca astfel se vor mentine sanatatea si fericirea animalelor, ceea ce va atrage mai multi turisti.
Plata - I-a folosit banii ca sa-l omoare
O femeie din New York a fost acuzata de tentativa de omor si de furt calificat. Tanara de 25 de ani a incercat sa angajeze un ucigas platit pentru a "scapa" de fostul sot. Plata acestuia urma sa fie facuta din banii viitoarei victime, pentru ca Terra L. Enders pusese mana pe cartea de credit a "ex-ului", de pe care a scos 2.824 de dolari. Barbatul, al carui nume nu a fost dat publicitatii, a sesizat retragerea sumei mari de bani si a alertat politia. Oamenii legii au reusit sa ii dea peste cap planurile criminalei.
Proces - Jackson nu-l are ca martor pe Larry King
Judecatorul care prezideaza procesul lui Michael Jackson pentru agresarea sexuala a unui minor a refuzat joi sa audieze doi martori ai apararii, care urmau sa puna sub semnul intrebarii credibilitatea mamei presupusei victime, printre care jurnalistul Larry King de la CNN. Apararea dorea ca jurnalistul sa povesteasca juriului lucrurile pe care le-a auzit de la Larry Feldman, fostul avocat al mamei presupusei victime, despre caracterul acesteia din urma. "Mi-a spus ca are probleme psihice si ca nu face acest lucru decat pentru bani", a explicat King judecatorului. Citat de acuzare la inceputul procesului, Larry Feldman a negat ca ar fi spus aceste lucruri. Judecatorul a respins insa marturia lui Larry King, considerand ca este insuficienta pentru a o invalida pe a lui Feldman.
Meloman - Hot deghizat in preot a jefuit doi dirijori
Politia rusa cauta un hot deghizat in preot catolic, banuit ca a jefuit doi dirijori, printre acestia numarandu-se si directorul Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, Valeri Gergiev, informeaza Moscow Times. Hotul i-a furat lui Gergiev un ceas de aur, doua telefoane mobile si alte obiecte, in valoare totala de 18.000 de dolari, aflate in cabina sa in timpul unei reprezentatii desfasurate la Sala Mare a Conservatorului din Moscova. Ipoteza hotului deghizat a fost confirmata dupa numai cateva zile, cand dirijorul unui cor local a anuntat ca un barbat imbracat cu vesmite de preot catolic i-a furat masina. Olga Kosiborod a declarat ca barbatul i-a spus ca vrea sa cumpere masina si i-a cerut-o pentru un test, dar a disparut la volanul acesteia. "Era o persoana atat de draguta, politicoasa si amabila, incat nu am avut nici o banuiala", a declarat Kosiborod.
Top - Waterloo, cel mai bun cantec de Eurovision
Conform cercetatorilor de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie), melodia "Waterloo" a trupei ABBA are toate "ingredientele" necesare pentru a fi cantecul de Eurovision perfect. Dr. Harry Witchel a declarat ca "Waterloo" are ritm, versuri usor de retinut, cor perfect, schimbari de tonalitate, un final clar definit si este dansant. "Pentru un bun cunoscator, acest lucru nu trebuie sa fie o surpriza", a adaugat Witchel. Pe locul urmator se situeaza Celine Dion, cu "Ne Partez Pas Sans Moi", care a castigat Eurovisionul in 1988. Pozitia a treia este ocupata de britanica Sandie Shaw cu melodia "Puppet on a String".