x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Madonna, recunoscătoare după spitalizare: Când am fost la pământ, copiii mei au fost lângă mine!

Madonna, recunoscătoare după spitalizare: Când am fost la pământ, copiii mei au fost lângă mine!

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   10:15
Madonna, recunoscătoare după spitalizare: Când am fost la pământ, copiii mei au fost lângă mine!

Dragostea familiei și a prietenilor este cel mai bun medicament, spune Madonna, care anunță, pe contul său de Instagram, că a ieșit din spital, iar când a fost „la pământ”, copiii au fost lângă ea.

„Dragostea din partea familiei și a prietenilor este cel mai bun medicament. O lună după ce am ieșit din spital și pot reflecta. Ca mamă, poți fi cu adevărat prinsă în nevoile copiilor tăi și în aparenta dăruire nesfârșită... Dar atunci când am fost la pământ, copiii mei au fost alături de mine”, spune Madonna.

Aceasta mărturisește că a văzut o latură a propriilor copii pe care nu a mai văzut-o până acum.

„Am văzut o latură a lor pe care nu o mai văzusem până atunci. Asta a făcut toată diferența. La fel și dragostea și sprijinul din partea prietenilor mei. Dacă măriți imaginea pe care o țin în mână, veți vedea un Polaroid făcut de Andy Warhol lui Keith Haring purtând o jachetă cu fața lui Michael Jackson pictată pe ea. Un triunghi perfect de strălucire”, spune Madonna, despre o fotografie postată pe Instagram în care ține un tablou în mâini.

Despre Michael Jackson spune că a fost „un artist care a atins atât de multe vieți, inclusiv pe a mea”.

„Am plâns când am deschis acest cadou pentru că mi-am dat seama cât de norocos sunt să fiu în viață. Și cât de norocoasă sunt că i-am cunoscut pe acești oameni și pe atât de mulți alții care, de asemenea, nu mai sunt. Mulțumesc pentru acest cadou! Și mulțumesc tuturor îngerilor mei care m-au protejat și m-au lăsat să rămân pentru a-mi termina de făcut treaba”, mai scrie Madonna.

Madonna a fost internată în spital pe 24 iunie, din cauza unei infecţii bacteriene. Ea a fost internată la terapie intensivă şi a fost nevoită să-şi suspende temporar turneul mondial cu 43 de concerte, dintre care 13 sunt în Europa. În prima parte a lunii iulie, vedeta pop a fost surprinsă pe o stradă din New York în timp ce se plimba cu un prieten. Purta pălărie bej, ochelari de soare, tricou albastru închis şi pantaloni scurţi şi adidaşi în picioare. Ea a fost recunoscută de podcasterul Lauren Colin, care a publicat câteva fotografii pe TikTok, preluate de diverse alte surse media.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: madonna spitalizare