x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden "Mamaia" care este la Constanţa!

"Mamaia" care este la Constanţa!

de Dana Andronie    |    20 Aug 2009   •   00:00

La cea de-a 39-a ediţie a Festivalului "Mamaia" nu trebuie să strigăm catalogul vedetelor, că ele ies singure din rând, cu graţie, la secţiunea "Creaţie".



Participă compozitori de viţă nobilă din muzica noastră, ce pare a fi din ce în ce mai puţin... uşoară (Marius Moga, Cristian Faur, Mihai Alexandru, Andrei Tudor sau Andrei Kerestely), dar şi artişti (arhi)cunoscuţi. Paula Selling va interpreta o piesă compusă de Cristian Faur, pe un text de Dana Dorian ("Prin ochii tăi pot visa"), Jukebox aduce "Picuri de rai" (muzică: Matei Alexandru, text: Viorel Dodoc), iar Dalma va cânta cât o ţin plămânii "Sunt isteaţă, dar ştiu cât de fraieră am fost că te-am pierdut.../ Te-am văzut dimineaţă de la fereastră: zâmbeai şi râdeai cu altcineva./ O ţineai strâns de mână, ca şi pe mine. Cine-ţi mai cântă acum dragostea?". Iar la "Interpretare" o avem pe Naomi (sau pe Florin Moldovan) "ras(ă), tuns(ă) şi frezat(ă)" pentru a lua marele trofeu. Începând de astăzi până la 23 august, inclusiv, prezentatorii Festivalului Naţional "Mamaia" (care s-a mutat la Constanţa, în Parcul Tăbăcăriei) sunt Albertina Ionescu şi Adrian Dumitrescu (angajat al Teatrului din Constanţa)

×
Subiecte în articol: antimonden