x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Marin Sorescu i-a vorbit din cer lui Adrian Pintea

Marin Sorescu i-a vorbit din cer lui Adrian Pintea

27 Feb 2005   •   00:00

In zilele de 25, 26 si 27 februarie, Craiova n-a mai fost doar capitala oltenilor, ci si a poeziei romanesti. Ca orice minune, a durat trei zile.

DANA ANDRONIE

S-au implinit noua ani de cand s-a dus "sa moara putin" poetul Marin Sorescu. Initiativa celei de-a cincea editii a Zilelelor Marin Sorescu i-a apartinut tanarului primar Antonie Solomon. Ambitia acestuia din urma este, de altfel, de a transforma sarbatoarea locala intr-un eveniment mondial. In parte, intentia deja i-a reusit. Scriitori din patru tari (ba chiar cinci, daca punem la socoteala si Romania, ba chiar sase, daca adaugam si Oltenia) s-au strans in "Cetatea Banilor" pentru a-l reinvia o tara pe olteanul care ne-a dat "A treia teapa".

GAFA DE FOST PRESEDINTE. Adam Puslojici (cel mai mare poet sarb), Radomir Andrici, Sarba Ignjatovici, Virginia Guzina, Jon Milosi (Suedia), Roberto Merlo (Italia), John Fairleigh (Irlanda), Fanus Neagu (Romania), Adrian Paunescu (Oltenia) si Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, au avut un cuvant de spus la simpozionul de sambata de la Primaria municipiului. Doar Emil Constantinescu, singurul presedinte postdecembrist prezent la eveniment (desi isi confirmasera venirea si Ion Iliescu si Traian Basescu), a cam incurcat literatura cu politica: de cel putin trei ori a rostit, in loc de Marin Sorescu, numele senatorului Adrian Paunescu. Prompta, "victima" a reactionat de fiecare data. In cele din urma, i-a spus de la obraz: "Nu ca m-ar deranja, dar incepeti sa-mi dati de banuit". Intr-adevar, Adrian Paunescu este un poet inca in viata. Emil Constantinescu a semnat astfel momentul de divertisment al simpozionului. Apogeul "parastasului" literar a culminat cu un bufet oltenesc din care n-au lipsit sarmalele si "vinul lui Dinescu". A lipsit, in schimb, Mircea Dinescu.

SENATOR LA PAPION. Seara, resedinta comemorarii lui Marin Sorescu a fost Teatrul National din Craiova, unde s-au derulat doua momente importante: un recital de poezie, "sponzorizat" de talentul lui Dorel Visan, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Ilie Gheorghe si Tudor Gheorghe, si o "inscenare" a volumului de poezie "La lilieci", realizata de actorii Teatrului din Timisoara.

Dorel Visan a fost declarat de directorul teatrului, Mircea Cornisteanu, cel mai elegant barbat de pe scena. "Senatorul melcilor" a venit primenit, cu papion, camasa alba si costum negru. "Cocteilul" preparat de el din poeziile omagiatului a fost la inaltimea tinutei. Dar cel care l-a reinviat cu adevarat pe Marin Sorescu a fost Tudor Gheorghe. S-a apropiat de microfon, fara cobza, fara chitara, fara celebrul sau costum de scena. Simplu, imbracat civil. A recitat o poezie, care parea a fi a lui Sorescu. Poezia se termina cu imaginea lui Dumnezeu care plange. "Iar cand plange Dumnezeu, nu e bine. Nu e bine neam!"

DIALOG. Adrian Pintea s-a prezentat cu un dialog imaginar intre el si Marin Sorescu (de fapt, o poezie scrisa in stilul acestuia din urma), in care poetul ii da sfaturi de undeva din cer. Iar ultimul sfat, cel mai tulburator, a fost: "Traiti, ba, traiti! Ca de murit, nu-i nici o scofala!". Ultima zi a Zilelelor lui Marin Sorescu s-a incheiat ieri-seara, la Teatrul National, cu "Petrecerea cu taraf" a lui Tudor Gheorghe.
×
Subiecte în articol: antimonden marin adrian sorescu marin sorescu