VREMEA ZAPEZILOR
A jucat atat de bine rolul unui militian
comunal, incat l-a convins pe ""Garcea"" sa-si arunce pistolul in lac.
In 1966 a fost ""Vremea Zapezilor"". Un film de Gheorghe Naghi, dupa un scenariu de Fanus Neagu si Nicolae Velea. Cu: Ilarion Ciobanu, Stefan Mihailescu Braila, Toma Caragiu, Monica Ghiuta, Sebastian Papaiani, Vasilica Tastaman, Lelia Columb, Mihai Mereuta, Colea Rautu, Gheorghe Gama, Iulia Vraca, Gheorghe Naghi, Alexandru Lungu.
ROL EPISODIC. ""Il cunosteam pe Colea mai mult din teatru cand eram si eu mai tanar, iar el juca roluri de june-prim. Ma tot intrebam: o fi acceptand maestrul Rautu sa joace un rol episodic de militian in filmul scris cu un condei aparte al lui Fanus Neagu si cu un tanar regizor ca mine, chiar daca facusem la vremea aceea cele trei (vestite azi) filme dupa I.L. Caragiale, «Doua lozuri», «D’ale Carnavalului», «Telegrame»? Avandu-i deja in rolurile principale pe Ilarion Ciobanu si Toma Caragiu, era o aventura artistica acceptarea lui Colea Rautu de a juca un militian dintr-un sat uitat de lume intr-o margine a Deltei Dunarii"", ne-a marturisit regizorul Gheorghe Naghi.
Intr-adevar a fost o aventura cu final neasteptat. Colea Rautu a primit sa fie militian, luandu-si rolul in serios. Atat de bine si-a purtat uniforma, incat, dupa ce a trecut ""Vremea Zapezilor"", actorul a fost ridicat in grad pentru merite deosebite.
Mihai Mereuta, alaturi de militianul Colea Rautu
|
JOS UNIFORMA! ""Colea a fost distins de superiorii militiei judetene. Mai bine de o luna el a purtat hainele militianului la care a stat pentru a-si pregati rolul. A facut si doua anchete prin comuna, fiind confundat pana la urma de sateni cu un militian adevarat"", ne-a declarat regizorul. Dupa terminarea filmarilor, toata echipa a plans. A plans si nevasta militianului. A plans si militianul. A fost atat de marcat de ""militianul"" Colea, incat ""Garcea"" nu a vrut sa mai imbrace uniforma, iar pistolul l-a aruncat in lac. ""Pistolul pe care militianul il aruncase in apa era al echipei de filmare. Pe cel autentic Colea il ascunsese intr-o noapte, impreuna cu mine si cu Fanus, la carciuma din sat. Pacat ca nici un post de televiziune nu gaseste spatiu pentru difuzarea unui film premiat si de exceptie cu iubitul nostru actor, Colea Rautu."" Finalul ii apartine regizorului Gheorghe Naghi.
Citește pe Antena3.ro
DOCTOR HONORIS CAUSA
Gheorghe Naghi s-a nascut la 18 august in Adjudul Vechi, judetul Vrancea. In 1955 a absolvit la Moscova Institutul Unional de Cinematografie, avandu-i ca profesori pe Iutkevici, Gherasimov si Ciaureli. In 1960 realizeaza o ecranizare de succes, ""Badaranii"", cu o distributie de exceptie: Alexandru Giugaru, Grigore-Vasiliu Birlic, George Calboreanu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Niki Atanasiu, Cella Dima, Silvia Dumitrescu Timica, Carmen Stanescu, Sanda Toma. In 1981, ""Dumbrava minunata"" i-a adus premiul pentru cel mai bun basm cinematografic la Festivalul Filmului Moscova. Pentru meritele sale a fost desemnat doctor honoris causa al Fundatiei Universitare ""Marchizul Giuseppe Scicluna"", Delaware, SUA.
INTERPRETAREA UNUI MILITIAN A DERUTAT JURIUL
""Vremea Zapezilor"" a fost premiat la cea de-a treia editie a Festivalului National al Filmului de la Mamaia din 1966: Premiul pentru scenariu (Fanus Neagu si Nicolae Velea), Premiul pentru interpretare (Ilarion Ciobanu) si Premiul pentru debut (Monica Ghiuta). ""Poate dorinta lui Colea Rautu de a iesi din tipicul unor roluri excelente, poate prietenia cu Fanus Neagu si cu mine, poate toate la un loc ne-au ajutat in mod deosebit sa realizam «Vremea Zapezilor». Rolul lui Colea a fost peste celelalte roluri principale premiate! Dar interpretarea unui militian comunal, destul de nedorit la vremea aceea, a fost extrem de autentica si a derutat juriul festivalului. Numai actorii foarte mari, cu daruire, curaj si talent in arta filmului pot accepta un asemenea rol. Peste Ocean, pentru un rol episodic deosebit se acorda premiul Oscar. La noi..."", ne-a marturisit Gheorghe Naghi.
PRACTICA LA LOCUL DE MUNCA