O ambasadoare a multiculturalismului

RENUME  •  CINE EŞTI, DIANA ILIESCU?
La 25 de ani, vârsta la care mulţi mai bat la porţile consacrării, regizoarea Diana Iliescu este numită de presa franceză: "Une belle ambassadrice roumaine pour promouvoir le talent multiculturel en France".

În cursul lunii ianuarie, la Maison des Arts din Creteil, în cadrul unei "soiree d’exception", s-a jucat "Le Negre des Lumieres", considerat ca fiind un adevărat "omagiu muzical adus cavalerului de Saint George". Regia acestei montări de excepţie a fost încredinţată Dianei Iliescu, tânără regizoare din România, pe care mediile muzicale o creditează ca "având deja o experienţă profesională de netăgăduit şi un talent care cheamă vorbele lui Corneille «valoarea nu aşteaptă numărul anilor»". "Partitura spectacolului «Le Negre des Lumieres» a ajuns la mine prin noroc, datorită lui Petrika Ionesco, omul care a avut încrederea necesară în mine pentru a mă propune să semnez regia acestui spectacol", mărturiseşte Diana. La rândul său, Petrika Ionesco, regizor român stabilit la Paris, este apreciat ca fiind unul dintre cei mai mari regizori de operă. Petrika Ionesco este autorul unei memorabile "Aida" la Stade de France şi al montării cu "Romeo şi Julieta" ce a atras peste un milion de spectatori. Pentru spectacolul cu "Le Negre des Lumiers", Petrika Ionesco semnează în calitate de agent artistic, alăturându-se, împreună cu regizoarea Diana Iliescu, lui Bertrand Cervera, renumitul dirijor al orchestrei de coarde din Paris.

PRIVILEGIU. DIANA ILIESCU
şi-a început cariera ca studentă la secţia de regie a UNATC, sub îndrumarea regizorilor Cătălina Buzoianu şi Petrică Ionescu (Petrika Ionesco). La Gala Absolvenţilor, spectacolul cu "Fluturii sunt liberi" după Leonard Gershe, regizat de Diana, a cucerit mai multe premii, printre care Cel mai bun spectacol şi Cea mai bună regie – fiind preluat de Teatrul Foarte Mic. Tot aici, Diana Iliescu va monta, peste numai un an, un text al unui autor român: "Coolori" de Peca Stefan. În 2007, decide să îşi continue studiile la Paris, în cadrul Universităţii Nouvelle Sorbone, Paris III. În prezent, definitivează teza de Master şi se pregăteşte pentru un turneu în SUA , desigur cu "Le Negre des Lumiers".

Să o recunoaştem: să lucrezi cu Petrika Ionesco este un privilegiu! A spus-o, atât de direct şi de expresiv, Placido Domingo: "Calitatea principală a lui Petrika Ionesco o reprezintă muzicalitatea şi profunda înţelegere a acesteia". În felul ei, biografia lui Petrika Ionesco are ceva aparte, de inconfundabil cavaler al speranţei. A fugit din România la numai 23 de ani, după ce montarea sa, "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", la Nottara, cu Ştefan Iordache şi Ştefan Radoff, fusese cenzurată şi, mai apoi, interzisă. Profitând de un turneu al Teatrului Bulandra la Florenţa, a rămas în Occident. După trei ani, "foarte duri" – aşa cum va mărturisi, petrecuţi în Franţa, norocul îi surâde din nou. Începe să monteze spectacole la Londra şi apoi la Paris. După alţi câţiva ani, se consacră regiei de operă, devenind şi scenograf. Are la activ peste 130 de spectacole de operă. Nu a uitat însă de unde a plecat. "Peste tot unde am lucrat – mărturiseşte el cu mândire – eram considerat român."

NOROC. Condamnat la moarte de regimul comunist ("caz unic pentru un artist la 23 de ani!"), va reveni după 1989 în ţară. Montează, la Naţionalul bucureştean, "Burghezul gentilom" al lui Moličre, spectacol ce realizează record de public şi de casă... În 2003 montează, la Opera Română, "Oedip"-ul lui George Enescu,  montare caracterizată de criticii avizaţi prin această succintă şi expresivă formulare: "luxurianţă, culoare, ritm, centre de interes vizual" (Oltea Şerban Părău). La 8 decembrie 2008, când Opera Naţională din Bucureşti sărbătorea 87 de ani de la instituţioinalizare, Petrika Ionesco este prezent, el semnând regia spectacolului aniversar cu "Macbeth" de Giuseppe Verdi, spectacol a cărui premieră avusese loc la 17 mai.

În pofida acestor realizări de excepţie, Petrika Ionesco nu va fi scutit în ţară de invidii şi de neînţelegeri. O va mărturisi cu un gust amar în vorbă: "Cei câţiva prieteni pe care îi am în România îmi spuneau la unison: «Ce mai cauţi în România?». Caut, fără discuţie, să reabilitez o ruptură dureroasă din trecut. În România, ca nicăieri în altă parte, speranţa (şi credo-ul meu) este că provenim din aceeaşi experienţă şi ne hrănim din aceeaşi speranţă".

O recunoaşte, la rândul ei, Diana Iliescu, atunci când vorbeşte despre norocul de a-l fi întâlnit pe Petrika, omul care a avut încrederea necesară în talentul şi în tinereţea ei, propunându-i să semneze regia spectacolului cu "Le Negre des Lumieres".

LEGENDA. Compozitor cu un talent ieşit din comun, deopotrivă, personaj aprins controversat până azi, a cărui operă este încă puţin cunoscută publicului, cavalerul Saint George, supranumit "Mozart-ul negru", rămâne un subiect ispititor. Fiul unei sclave senegaleze şi al unui nobil francez, acest "fruct al mezalianţei" s-a născut în 1739 în Guadelupa. Vine la 10 ani în Franţa şi primeşte o educaţie rezervată, de regulă, doar odraslelor protipendadei. Devine violonist, şef de orchestră, iar regina Maria Antoaneta îl numeşte director al Academiei regale de muzică şi al Operei regale, ridicând formaţiunea la rangul de cea mai bună orchestră europeană. Legenda spune că însuşi marele Mozart era gelos pe faima lui Saint George, ba chiar "se inspira" din operele acestuia. Dar pentru că nobilimea vremii nu concepea ca un mulatru să acceadă la un asemenea rang, se pune la cale o cabală în faţa căreia regina cedează. Învins, Saint George cedează şi el, dar la capătul acestei lupte cu intoleranţa ia o decizie care îi va marca restul vieţii: se angajează în mişcarea Luminilor. Alături de Condorcet frecventează Societe des Amis des Noirs şi devine primul francmason de culoare.

Exilat la Londra, susţine Revoluţia franceză alături de ducele de Orleans, revenind în Franţa pentru a crea în 1790, în cadrul Gărzii naţionale, un regiment de negri şi de metişi. Este arestat, sub regimul Terorii iar după eliberare îşi reia activitatea componistică. Moare, în plină glorie, în 1799.

MESAJ. Această tumultuoasă biografie l-a inspirat pe Alain Guedee, jurnalist la Le Canard Enchainé, care şi-a propus să repună în circulaţie gândurile lui Saint George şi muzica sa. Aşa a scris în 1999 "Le Negre des Lumieres" şi o operă în care preia cele mai expresive pasaje muzicale ale eroului său.

"Am recunoscut – spune Diana Iliescu – un mesaj emoţionant şi deschis care ne angajează pe noi, tinerii oameni de artă, în promovarea principiilor pluralismului şi ale multiculturalităţii, implicit, într-o luptă decisă cu intoleranţa, indiferent de formele sale de manifestare." Cât priveşte proiectele de viitor, Diana liescu este foarte reţinută în declaraţii: "Deocamdată am un CV care se construieşte!".