x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Patru intrebari pentru Costi Ionita

Patru intrebari pentru Costi Ionita

13 Dec 2004   •   00:00

Un cantaret caruia ii lipseste doar promovarea pentru a deveni un star international

Click pentru a mari imaginea

De ce se bucura manelele de succes in Romania?
Manelele se bucura de succes pentru ca reprezinta teme de folclor balcanic, sunt puse pe ritmuri moderne si intra foarte usor in inimile oamenilor. Pe de alta parte, noi, romanii, suntem un popor balcanic si nu ne putem dezice de originile noastre, in ciuda unora care neaga aceste realitati. Eu abordez acest gen muzical pentru ca doresc sa fiu cat mai aproape de inimile romanilor care iubesc manelele.

Ce alt gen muzical ai putea aborda?
Cei care mi-au urmarit cariera muzicala de pana acum stiu foarte bine ca pot aborda orice gen muzical. Totusi nu ma gandesc sa renunt la manele pentru un alt stil, intrucat imi place foarte mult ceea ce fac in prezent. Parerea mea este ca orice ai canta, daca o faci cu placere si transmiti un mesaj oamenilor, atunci munca ta va fi apreciata si se va bucura de succes, chiar daca unii te vor critica.

Ce-ai spune daca iubita ta ar dori sa va casatoriti maine?
Raspunsul meu ar fi unul simplu: un NU hotarat. Si va spun de ce as raspunde in acest mod. Suntem in Postul Craciunului, si casatoriile sunt interzise de catre Biserica. Deci un raspuns negativ nu inseamna ca nu-mi iubesc prietena sau ca nu ma intereseaza sentimentele ei, ci doar ca aceasta perioada nu este una potrivita pentru ca doua persoane sa-si pecetluiasca legatura in fata Domnului.

Ce lipseste cantaretilor romani pentru a deveni staruri internationale?
Un singur lucru: profesionalismul altora, in ceea ce priveste managementul si promovarea artistilor romani. Nu este vorba de faptul ca interpretilor autohtoni le-ar lipsi talentul sau ca ar fi mai slabi pregatiti decat confratii lor de afara, ci doar ca beneficiaza de o promovare extraordinara la nivel mondial. Aceasta este singura diferenta dintre noi si ei. (Adrian Vaduva)

×
Subiecte în articol: antimonden