“Seara devoratorilor de modă”, eveniment organizat de TVR 2 şi Diva Models, va fi găzduită pe 14 şi la 15 mai la Complexul Melody din Mamaia
Mai sînt cîteva zile pînă cînd iubitorii de straie de firmă îşi pot clăti privirile aproape de malul mării. “Seara devoratorilor de modă”, eveniment organizat de TVR 2 şi Diva Models, va fi găzduită pe 14 şi la 15 mai la Complexul Melody din Mamaia. Într-un decor plin de lumină şi culoare vor putea fi admirate cele mai noi tendinţe în materie de îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie, coafură şi accesorii. Cine stă în spatele acestor creaţii? Evident, cei mai buni specialişti în hairstyling şi make-up şi cei mai buni designeri autohtoni. Nu vor lipsi însă nici debutanţii, dornici să-şi încerce strălucirea creaţiilor vestimentare într-o manifestare de o asemenea anvergură.
ÎN CARAVANĂ. “Seara devoratorilor de modă” face parte din “Caravana Modei”,
eveniment ce se desfăşoară de-a lungul a şase ediţii anuale în oraşele Constanţa, Bucureşti, Braşov
şi Oradea. Ce
urmăreşte? Să promoveze moda şi designerii autohtoni, precum şi tendinţele de
actualitate în make-up şi hair-styling. “Seara devoratorilor de modă” a debutat
pe scena evenimentelor mondene în februarie 2004 şi a ajuns acum la cea de-a
XI-a ediţie.
Citește pe Antena3.ro