x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Secretomanie la Mamaia

Secretomanie la Mamaia

de Dana Ciobanu    |    16 Iul 2005   •   00:00
Secretomanie la Mamaia

Ca niciodata, batranul Festival de la Mamaia nu a mai fost considerat de catre organizatori suficient de demn pentru a fi anuntat presei. A trebuit sa aflam de pe Internet cand se va desfasura evenimentul, cine formeaza juriul si ce premii sunt oferite.

Noutati? O gramada, am putea spune, judecand dupa informatiile gasite la adresa www.festivalul-mamaia.ro. Doar Consiliul Judetean Constanta (CJC), detinatorul licentei festivalului, si Societatea Romana de Televiziune - TVR 1, considera neimportante detaliile organizarii Mamaia 2005, intre 25 si 28 august.

PREMII MAI MICI. Sa incepem cu ultimul capitol al regulamentului de desfasurare a festivalului, premiile. Fata de editia precedenta, bugetul pentru laureati este mai "subtire", primii trei clasati de la fiecare dintre cele trei sectiuni primind cu cate 500 de euro mai putin decat anul trecut. Astfel, noile "recompense" pentru talentul dovedit la Mamaia sunt: locul I - 1.500 de euro, locul al II-lea - 1.000 de euro, locul al III-lea - 500 de euro. Cat priveste Trofeul Mamaia 2005, decernat de Consiliul Judetean Constanta celui mai bun cantec dintre cele trei clasate pe locul I la Interpretare, Creatie si Slagare, nu se stie ce valoare va avea.

Programul festivalului include trei seri de concurs - Sectiunea Interpretare (25 august), Sectiunea Creatie (26 august), Sectiunea Slagare (27 august) - si o seara rezervata Galei Laureatilor (28 august). Cel mai probabil, in fiecare seara a festivalului vor avea loc recitaluri, insa numele care vor tine afisul nu au fost facute publice deocamdata.

Diferente exista si la capitolul dedicat preselectiei. La Interpretare, concurentii trebuie sa plateasca o taxa de inscriere de 500.000 lei (50 lei grei), pana in ziua preselectiei, cu 100.000 de lei mai mult decat anul trecut. Pentru concurentii de la Creatie, taxa a "inghetat" la nivelul lui 2004, fiind tot de 700.000 lei. Slagarele nu mai sunt impartite, ca la editia precedenta, in categoriile pop, pop-rock, dance, etno dance, toate stilurile fiind bagate in aceeasi oala.

SURPRIZE. Juriul Festivalului Mamaia 2005, condus de Madalin Voicu, in calitate de presedinte, ii include pe Alexandra Cepraga - realizator muzical Televiziunea Romana, Nicolae Costin - directorul Directiei Formatiei Muzicale Radio, Berti Barbera - interpret, Petrica Munteanu - presedintele comisiei de organizare a festivalului, Zoe Alecu - interpret si textier, Dana Dorian - ziarist si interpret, Aurora Andronache - realizator emisiuni Televiziunea Romana, Andrei Tudor - compozitor, Rasvan Cernat - dirijor, director general artistic - Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski" Constanta, Mirela Oproiu - actor, director Compania "Fantasio" - Teatrul National Constanta, Serban Georgescu - compozitor, Titus Andrei - redactor sef Redactia Muzicala Radio. Sa speram ca nu vom avea surprize ca la Mamaia Copiilor, unde s-a intamplat ca un membru al juriului (chiar presedintele sau, Cornel Fugaru), sa aiba o compozitie in concurs si sa mai si ia Marele Trofeu!

INSCRIERI
Concurentii isi pot trimite dosarul de inscriere fie pe adresa Consiliului Judetean Constanta, fie pe cea a Televiziunii Romane. Preselectia pentru Interpretare se va desfasura in perioada 26-27 iulie, iar cea pentru Creatie pe 28 iulie, in Bucuresti. Daca in faza de preselectie nu exista restrictii la numarul de creatii propuse de un compozitor, in etapa finala nu sunt admise decat maxim trei prezente pentru fiecare creator. Cat priveste sectiunea Slagare, in finala vor intra piese alese pe baza topurilor celor mai difuzate melodii in limba romana, la posturile muzicale din tara, in perioada august 2004 - august 2005. In paralel, organizatorii vor consulta numarul de unitati discografice inregistrate si vandute.
×
Subiecte în articol: antimonden august mamaia