Dupa o selectie la care s-au prezentat zeci de tineri, care au sau nu habar de televiziune, Valeriu Lazarov insusi i-a ales pe Ioana Moldovan si pe Cove pentru a fi prezentatorii emisiunii "Sot si sotie".
Show-ul, care va debuta maine, la TV Romania 1, va fi transmis in direct si va avea 14 editii. Este vorba despre un concurs cu oameni obisnuiti, unde vor participa alternativ, intr-o saptamana cate patru soti, iar in cealalta saptamana patru sotii. La final, castigatorii vor obtine titlul de "Sotia anului", respectiv "Sotul anului", alaturi de un important premiu, constand in 200 de milioane lei. Formatul emisiunii este unul de divertisment, creat chiar de Valeriu Lazarov, in anul 1997. Aceasta productie este destinata familiilor care au varste cuprinse intre 22 si 45 de ani si cel putin un copil. Vor fi testate atat gradul de cunoastere dintre parteneri, cat si increderea, gusturile comune, simtul umorului. Rezultatele vor fi decise de un juriu format din vedete si din oameni obisnuiti, dar si de voturile in direct ale telespectatorilor. Probele prin care trec concurentii sunt amuzante, au o multime de elemente-surpriza si ii pun pe invitati in ipostaze inedite.Scoliti la Madrid
Cove si Ioana nu prea se vor intalni pe scena, deoarece ea va prezenta show-ul dedicat sotiilor, iar el, evident, pe cel al sotilor. In prima editie, cea de vineri, patru soti vor veni sa arate de ce sunt in stare, urmand ca runda urmatoare sa fie dedicata sotiilor (dar nu e vorba de sotiile domnilor care au participat la prima emisie). Asadar, Cove va lua in primire barbatii, iar Ioana, dupa ce a stat o vreme departe de camerele de luat vederi, revine, in televiziune, ca sotie. Ca si celelalte vedete pe care Lazarov le-a luat sub aripa ocrotitoare, Cove si Ioana au fost scoliti la Madrid. Ei au fost in capitala Spaniei inainte de tragicele evenimente care s-au intamplat acolo.
Cove si-a luat zborul
"Proiectul asta inseamna un pas important in viata si cariera mea si imi doresc foarte tare ca acest pas sa fie facut cu dreptul. Daca vreti, printr-o comparatie, pana acum am stat in cuib si am crescut, iar acum e momentul ca puiul sa paraseasca cuibul si sa invete sa zboare si sa traiasca singur", ne-a declarat Cove.
Ioana, o experienta noua
"Aceasta emisiune,
"Sot si sotie", este pentru
mine, ca om de televiziune,
o experienta absolut
noua, dar si o noua etapa in
evolutia mea profesionala.
Am mari emotii, dar singura
cale este sa incepem cu
dreptul", ne-a marturisit, la
randul ei, Ioana Moldovan.
( CATALINA IANCU
)