Incredibil, dar adevarat! Vama Veche a avut mai multi spectatori decat Therion! Tudor Chirila&Co. au cantat cu casa inchisa, in timp ce, cu o seara inainte, organizatorii concertului de metal simfonic au tinut de pretul biletelor mai ceva ca precupetele la piata, asa ca s-au trezit cu destule locuri goale.
|
OMUL PLAJEI. Tudor Chirila a umplut Sala Palatului |
La o zi dupa concertul Therion, adica duminica seara, Vama Veche a umplut pana la refuz Sala Palatului. Admiratorii "intarziati" s-au tocmit cu bisnitarii. Asa se face ca de la 150.000 de lei sau 300.000 de lei, un bilet la negru ajunsese pana la 800.000 de lei.
INVITATI-SURPRIZA. Cu o jumatate de ora inainte de concert s-a lansat zvonul ca la spectacol va fi prezent si Traian Basescu. Organizatorii au intrat imediat "in criza": SPP, telefoane, control corporal amanuntit. Numai ca, la ora 19:45, presedintele a telefonat si a contramandat "vizita". Iar in loja oficiala s-au instalat consilierii prezidentiali si primul-ministru Calin Popescu Tariceanu cu sotia. Au stat ei ce-au stat pe scaune, dar la un moment dat s-au ridicat si-au dansat alaturi de pustime.
LA MARE, LA SOARE. "Singura noastra scapare / Sa ramanem toti la mare" au cantat cei aproape 5.000 de spectatori care au facut "valuri". Tudor Chirila si-a schimbat tricoul in timpul concertului, fiindca de atata topait pe scena a transpirat mai ceva decat Cotabita. Spectacolul a fost inregistrat inclusiv de amatori, caci Vama Veche a hotarat sa-si lase fanii sa-i filmeze. Aproape ca n-a fost piesa fara "mare" si fara "soare", astfel ca am fost martorii unui adevarat concert estival. "VST", "Omul plajei", "Vino sa visam sub apa", "Vama Veche", "Betia", "Nu ne mai trageti pe dreapta", "Nu am chef azi", "Ana" sau "Iubeste-ma", dar si piese care vor fi incluse pe viitorul lor album au facut deliciul publicului care a cantat si a dansat aproapre trei ore. Tudor Chirila a spus ca este primul concert la care a apucat sa faca un dus inainte. Iar la final, in culise, Tudor s-a bucurat ca un copil: "Ai vazut cum faceau valuri?" (Catalina Iancu)
DUET CHIRILA - ARSINEL
|
Au existat si doua surprize: o mireasa "furata" care a urcat pe scena cateva minute in timpul piesei "Epilog" si un duet inedit Tudor Chirila - Alexandru Arsinel. Cei doi actori au interpretat "Mona Lisa" si "Letâs Forget About Tomorrow". Publicul i-a cantat lui Arsinel "Multi ani traiasca!", la implinirea varstei de 66 de ani. Singurul moment trist al concertulului a fost o dedicatie speciala pentru cei care au fost Teo Peter, Emil Laghia (Compact), Liviu Tudan (Rosu si Negru) si actorul Gheorghe Simonca. "Ne-am pierdut toti tatii", a spus Chirila inainte de a canta piesa "Copilul si durerea".
|