x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vedete pe poante

Vedete pe poante

14 Oct 2004   •   00:00

Unele dintre vedetele autohtone au fost puse pe poante inca de la o varsta foarte frageda. Atentie, nu ne referim la vorbele de duh, ci la balet. Am dorit sa vedem ce a insemnat aceasta disciplina pentru starurile din Romania, cati ani aveau cand au inceput sa ia lectii si daca, in prezent, se mai folosesc de poante.

ADRIAN VADUVA

Cu toate ca nimeni nu ar vedea-o pe Marilena Chelaru, componenta grupului "Voua", stand in poante, ea ne-a marturisit ca era foarte indemanatica. "Aveam in jur de sase ani cand am inceput baletul. Dar am renuntat dupa doar trei ani. Trebuie sa marturisesc ca este o disciplina dura, in sensul ca este foarte solicitanta din punct de vedere fizic. Acum imi amintesc cu placere faptul ca exersam extrem de mult la bara, intrucat eram geloasa pe o colega de-a mea care putea ridica piciorul mai sus decat mine. In acelasi timp, parca vad si acum invidia din ochii colegelor, cand profesoara ma alegea doar pe mine sa fiu partenera lui Catalin, singurul baiat de la noi din grupa. M-a ferit Dumnezeu de cazaturi si, prin urmare, nu am avut accidente. Pe poante nu am mai urcat de foarte multi ani, dar mi-ar face placere sa le port intr-una din editiile emisiunii «Surprize, surprize». Va dati seama cum ar reactiona telespectatorii vazand o buburuza pe poante", ne-a declarat amuzata Chelaru.

RIGORI. Gabriela Cristea a inceput sa practice baletul in clasa a IV-a si a renuntat la aceasta disciplina la 20 de ani. "Imi amintesc ca era foarte greu si cred ca un om normal, ma refer la o persoana care nu a facut nici macar o ora de balet, nu s-ar adapta rigorilor impuse de acest dans. Este adevarat ca toata lumea spune ca balerinii sunt foarte gratiosi, dar munca pe care acestia o depun in sala de antrenament este extrem de dura, iar efortul fizic foarte intens. Cred ca nu multi s-ar inhama la asa ceva. Marturisesc ca faceam cam patru ore de studiu plus inca patru ore de repetitii zilnic. Am cazut de nenumarate ori, dar nu m-am ales decat cu intinderi. In prezent, nu m-as mai urca pe poante. Nu pentru ca nu as putea, dar pentru a reintra in forma mi-ar trebui in jur de sapte luni de practica. In plus, am devenit cam lenesa. Acum folosesc doar poantele verbale, pe cele de balerina le-am aruncat la gunoi, cu toate ca am avut o strangere de inima cand am facut asta, dar nu-mi mai trebuiau", ne-a spus Gabriela. Oricum, a reusit performanta de a fi balerina timp de zece ani.

MONTURI. Catrinel Sandu a luat bara in brate la sapte ani. Inainte de a primi lectii de dans, frumoasa blonda a facut patinaj artistic. Cand era pe gheata, a vazut cum o fetita s-a ranit grav la picior si s-a hotarat sa renunte la aceasta disciplina. "Parintii au decis ca ar fi bine sa iau lectii de gimnastica ritmica. Intr-un final, m-au dat la liceul «Dinu Lipatti», la sectia de coregrafie. Aveam doar sapte ani. In ciuda varstei fragede, eram nevoita sa muncesc foarte mult si nu doar la studiul dansului. Aveam si ore de educatie pedagogica sau de istoria baletului, care pareau interminabile. Aceasta disciplina este una foarte dura si, tocmai de aceea, nu am avut parte de o copilarie obisnuita. Nu puteam sa ies la joaca impreuna cu alti copii. Trebuia sa exersez. In lumea balerinelor exista o vorba: «Un barbat nu trebuie sa priveasca picioarele dansatoarelor». Pentru ca sunt muncite si au monturi, tocmai din pricina nenumaratelor ore de stat pe varfuri, iar degetele de la picioare se deformeaza cu timpul. Am fost scapata din brate de catre partenerii mei si am avut destule vanatai. Acum am renuntat la dans si am devenit regizor de balet. Am avut neplaceri cu Stefan Banica Jr, atunci cand m-am ocupat de coregrafia unei piese de teatru. Mi-a zis: «Sunt actor si nu ma poate coordona o tanara». Iar eu i-am replicat: «Eu sunt cea care se ocupa de coregrafie si trebuie sa faci ce-ti spun!». Intr-un final, m-a ascultat. De altfel, cu Stefan m-am reintalnit la debutul meu in televiziune si de atunci am devenit prieteni. Poantele nu le-am mai pus de cand am renuntat la balet", ne-a marturisit vedeta National TV. Cu alte cuvinte, si Catrinel a pus poantele-n cui, dupa aproape 15 ani de balet.

Creatoarea de moda Maria Marinescu a avut parte, in copilarie, de o educatie demna de un pension. In fiecare zi a saptamanii ea lua pe rand lectii de balet, de pian, de franceza si de engleza. Avea chiar si o profesoara particulara de muzica. Se pare ca acest program incarcat nu era tocmai pe gustul ei, avand in vedere ca prietenele de aceeasi varsta se jucau in parc. La un moment dat, frumoasa bruneta a reusit sa-si impuna punctul de vedere in fata tatalui, spunandu-i ca pur si simplu nu mai vrea sa frecventeze toate aceste cursuri.

INVIDIE

"Acum imi amintesc cu placere faptul ca exersam extrem de mult la bara, intrucat eram geloasa pe o colega de-a mea care putea ridica piciorul mai sus decat mine. In acelasi timp, parca vad si acum invidia din ochii colegelor, cand profesoara ma alegea doar pe mine sa fiu partenera lui Catalin, singurul baiat de la noi din grupa". - Marilena Chelaru

ANTITALENT

Ioana Moldovan ne-a marturisit ca a facut timp de trei ani balet, dar ca nu avea talent deloc si de aceea a fost nevoita sa renunte. "Am inceput sa iau lectii de dans pe la sapte ani. Insa nu am avut deloc aptitudini pentru aceasta nobila disciplina si numai dupa trei ani am renuntat. Imi amintesc ca de fiecare data profesoara mea ma trimitea sa dansez in randul trei, cu o singura exceptie, cand i-am dat un buchet de flori si asa am ajuns si eu in primul rand. Pe poante nu am ajuns niciodata, tocmai pentru ca nu am avut talent la balet", ne-a declarat Ioana.
×
Subiecte în articol: antimonden balet poante