În Săptămâna Mare, aceștia adoptă mai multe obiceiuri, transmise de la o generație la alta.
De ce se trece pe sub masă
În Vinerea Mare, mulți credincioși țin post negru, fără apă și mâncare.
De asemena, un ritual cunoscut este trecerea pe sub masă, după slujba Ceasurilor Împărătești, când se scoate Sfântul Epitaf. Este un gest simbolic care amintește de moartea și îngroparea Domnului Isus Hristos.
Acest gest reprezintă coborârea credincioșilor în mormânt împreună cu Hristos pentru ca apoi să reînvie împreună cu Mâmntuitorul
Credincioșii sărută Sfânta Evanghelie și Crucea de pe Sfântul Epitaf, așezat pe o masă înaltă, apoi trec pe sub masă și ajung de cealaltă parte, unde sărută Crucea, așezată sub policandru, în cadrul Deniei din Joia Mare.
Unii credincioși trec pe sub masă o singură dată, în numele unicității Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile petrecute de Hristos în mormânt.
Sfântul Epitaf („epu tafos”, care înseamnă „pe mormânt”) simbolizează trupul lui Hristos și este confecționat din pânză de in, mătase sau catifea. Pe aceasta este imprimată sau pictată icoana punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos.
În Vinerea Mare se pomenesc „sfintele și mântuitoarele, și înfricosatele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Este vorba de scupăturile, loviturile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea, potrivit a1.ro.


